Zahara de los Atunes

…sau cum am descoperit o plajă minunată și un hotel afacere de familie, cu un bar și restaurant cu o atmosferă foarte placută și rețete cu ton de te lingi pe degete.

Dar să le luăm pe rând. Să zicem că ai planuri pentru sudul Spaniei, ba chiar pentru un circuit prin Andaluzia, precum am descris aici și detaliat aici. Și că pe traseul acesta, cauți o plajă mare și frumoasă, unde să te bucuri de ocean, atmosferă relaxată, soare, valuri…știi rețeta.  Scoți frumos GPS-ul și scrii: Zahara de los Atunes ș i o să ajungi aici (merci, Ivona, de recomandare!):

Plaja la final de după-masă înnorată
Plaja la final de după-masă înnorată

 

Read More

Apusuri balineze

Nu cred că au trecut neobservate, în pozele de aici, mulțimile de oameni care vin seara, pe plajă, să admire apusul. Cum se apropie ora de apus, râuri de oameni se îndreaptă spre plajă. Sunt mulți turiști în mod cert, dar am observat și foarte mulți localnici. Cred că ține de stilul lor de viață, să vii seara pe plajă, să te întâlnești cu cunoscuți, să mănânci acolo, copiii să se joace…La fel cum la noi, la țară, lumea iese seara la poartă, sau duminica la bancă, tot pentru socializare, în Bali se întâlnesc pe plajă.

Apus balinez
Apus balinez
Read More

Delfini și stânci frumoase, în Algarve (excursie în sudul Portugaliei, partea a doua)

M-am luat cu Parisul și am omis faptul că mai am de povestit partea a doua a escapadei în sudul Portugaliei, pe care am început-o aici. Bine că mi-am revenit, după ce mi-a stârnit pofta de Portugalia, coperta de la revista Geo de luna aceasta a ediției franceze, pe care am avut ocazia să mi-o achiziționez în weekend. Prietenii și colegii care merg prin vacanțe sau în delegații în Franța, sunt la curent cu ce vreau să-mi aducă de fiecare dată: un Geo și sunt perfect mulțumită!

Plajă din Algarve

Gata, revin cu povestea acum! Nu am să zăbovesc prea mult la seara petrecută în Faro, pentru că din păcate, nu m-a prea agățat cu nimic: ne-am plimbat puțin pe străduțe, prin centrul vechi, am dat și peste ceva festival cu muzică, mâncare și nebunie, însă nimic memorbil…am ratat oare ceva și e mult mai mult în Faro față de ceea ce am văzut eu?

Read More

Escapadă în sudul Portugaliei sau bine te-am găsit, Algarve! (partea întâi)

Pe la mijlocul vacanței din zona Lisabona- Estoril, am planificat o escapadă în Algarve, regiune aflată în sudul Portugaliei. Hotelul îl aveam rezervat din țară, printr-o agenție, așa că am închiriat o mașină pentru două zile și am luat A2, autostrada care duce spre sud. Știu că pe națională poate ar fi fost mai frumos, ne-am fi oprit în mai multe locuri și sigur mai interesante (nu benzinării), însă cum aveam doar două zile prevăzute, voiam să mergem țintă la Algarve, să ne bucurăm de plajele aurii de acolo, de frumusețea peisajului cu stânci scăldate de valuri și să descoperim locuri care să ne surprindă! Locuri precum cel din imaginea aceasta:

Laguna

Read More

Cum am ajuns în Tenerife ?

Totul a plecat de la faptul că am vrut neapărat, anul trecut, să mă duc la un concert Muse.  Numai bine, ocazie să văd și un oraș nou! Așa că am luat lista cu orașele unde urmau să concerteze cei de la Muse și am început filtrarea.Am lăsat doar orașele cu concerte în luna iunie (când puteam merge), le-am  eliminat pe cele  în care am mai fost,  apoi m-am uitat la orașele în care nu ajungi direct, cu zbor din Cluj, cel puțin nu cu un low cost, așa, ca să caut variante de ajuns acolo, pentru că acum aveam un scop :). Și așa au rămas pe listă Porto și Amsterdam. După un minut de gândire, am zis să combinăm  ieșirea asta și cu o vacanță la mare. Și cum îmi era dor de Portugalia, ca să-l conving și pe prietenul meu, am scos muniția grea : hai, că de acolo mergem în sudul Spaniei ! de ceva vreme pe lista noastră- Marbella, Sevilla, Granada-Alhambra. Așa că Porto a ieșit marele câștigător, iar impresiile despre oraș,  le puteți găsi aici, despre concert, o să revin în următoarea perioadă.

 Și am început marea căutare de bilete de avion. Voiam să plecăm din Cluj, să nu ne mai complicăm de data asta, cu Budapesta. După câteva variante, am ales Cluj-Dortmund cu Wizz-ul, iar de acolo cu Rynair, direct Porto. Zborul din Cluj a fost dimineața, iar cel spre Porto, undeva la 9 seara. Așa că am avut o zi întreagă de petrecut în Dortmund (ca să nu mă abat totuși de la subiect, o să revin cu detalii altădată).

 Bun, până în Porto să zicem că a fost ușoară căutarea. Însă cu sudul Spaniei, nu am putut să o ducem la bun sfârșit; eu vroiam să stăm măcar vreo 4 zile la mare, să ne relaxăm. Însă nu puteam să ajungem acolo și să nu dăm o fugă în zonă, fie ea și de 200 de km, până la Alhambra. Ba mai erau și Gibraltar, Cadiz și Sevilla. Deja  ne întindeam prea mult cu planurile și nu ne puteam încadra în zilele de concediu alocate acelei vacanțe. Plus că tot socoteam cum să facem : să luăm avionul până în Madrid și de acolo mașină închiriată, să căutăm ceva pe Malaga (nu am găsit decât cu escală, parcă și prețul nu ne încânta), să închiriem mașină din Porto și să facem un road trip până în Marbella…deja prea mult condus, și ne îndepărtam de relaxarea pe care-o vroiam. Așa că tot am stat și m-am uitat la hartă și dintr-o dată mi s-a aprins beculețul : ce zici de Tenerife ? hhmmm, nu sună rău. Ia să vedem cum să facem.

Tenerife din avion
Tenerife din avion

Read More

I s-ar spune Copacabana sau Manhattan-ul Europei: Benidorm!

Ideea cu Benidorm-ul mi-a venit când căutam o locație de vacanță, care să-mi permită să combin un oraș (în cazul de față, Valencia) cu o stațiune. Încă nu sunt adepta stațiunilor liniștite și micuțe, caut forfotă, atmosferă de vacanță, lume seara la plimbarea, adică, Benidorm! Poate am ales mai mult stațiunea după nume: mi se pare că sună taaaaaaare mișto Benidorm, sau am eu pitici? Bine am, dar mă întreb dacă și în cazul ăsta :))))

Benidorm
Benidorm

Read More

I believe in Paradise

Trust me, it’s paradise. This is where the hungry come to feed. For mine is a generation that circles the globe and searches for something we haven’t tried before. So never refuse an invitation, never resist the unfamiliar, never fail to be polite and never outstay the welcome. Just keep your mind open and suck in the experience. And if it hurts, you know what? It’s probably worth it.

Maya Bay
Maya Bay
Read More

Ai încerca Valencia ?

Să zicem că faci parte dintre cei care au bifat deja,  musai de văzut-urile Paris, Londra, Barcelona, Roma. Sau poate nu, dar parcă ai avea chef de un oraș frumos, pe care l-ai combina și cu plajă ? să fie așa, cu o vacanță la mare, soare într-o zi și în următoarea cu ceva activ, sau dimineața plajă și după-masa explorat orașul…nu mai contează combinația, alegerea îți aparține! Ce zici de Valencia atunci ?

La Ciudad de las Artes y las Ciencias
La Ciudad de las Artes y las Ciencias

 

Read More

Ao Nang- în Krabi ep. 2

Când am ajuns pe aeroportul din Krabi, deja se lăsase seara. Am luat un taxi până în Ao Nang, care era la aproximativ 30 de km (taxiurile sunt foarte ieftine, nu-mi mai amintesc cât a fost, însă țin minte că în Bangkok am luat la un moment dat un taxi de la hotel  până la Marele Palat, adică vreo 8 km și ne-a costat echivalentul a 7 lei).

Nu-mi mai amintesc ce am văzut pe drum până la hotel, pentru că nu am putut să mă obișnuiesc cu faptul că se circulă pe partea stângă  și eram destul de atentă la drum- de fiecare dată când venea o curbă, uitam să respir, am pus frână de câteva ori, am schimbat viteze imaginare și mă relaxam doar când se depășea, pentru că mi se părea că atunci e normal. La noi e invers, depășirile îmi ridică nivelul de atenție.

În momentul în care am ajuns în fața hotelului  și am deschis ușa de la mașină, m-a pălit aerul cald și foarte umed, ochelarii mi s-au aburit instantaneu, mi se părea că mi s-a umezit brusc părul și că nu pot să mă satur cu aerul pe care-l respir. Astea sunt primele senzații pe care mi le amintesc legate de Thailanda. În zilele care au urmat, m-am obișnuit cu noile condiții.

Phra Nang Inn Resort
Phra Nang Inn Resort
Read More