Zahara de los Atunes

…sau cum am descoperit o plajă minunată și un hotel afacere de familie, cu un bar și restaurant cu o atmosferă foarte placută și rețete cu ton de te lingi pe degete.

Dar să le luăm pe rând. Să zicem că ai planuri pentru sudul Spaniei, ba chiar pentru un circuit prin Andaluzia, precum am descris aici și detaliat aici. Și că pe traseul acesta, cauți o plajă mare și frumoasă, unde să te bucuri de ocean, atmosferă relaxată, soare, valuri…știi rețeta.  Scoți frumos GPS-ul și scrii: Zahara de los Atunes ș i o să ajungi aici (merci, Ivona, de recomandare!):

Plaja la final de după-masă înnorată
Plaja la final de după-masă înnorată

 

Read More

Vacanța-circuit în Andaluzia

Îl aveam în minte, la nivel general, de vreo 3 ani; anul acesta am rezistat oricăror devieri legate de alte planuri de călătorie și ne-am hotărât: septembrie, Andaluzia!

Și eu fiind managerul de proiect :))) la partea cu organizatul călătoriilor, m-am apucat de adunat informații, citit, întrebat lume, studiat harta, ca să pun cap la cap, când, de unde până unde, cum, cât timp, ce buget etc.

Punctul de plecare în stabilirea traseului, a fost Alhambra, renumitul palatul medieval maur din Granada și cel mai popular monument spaniol (zice-se, că nu m-am apucat să compar cifre și să văd sondaje concrete). Poate un indicator e faptul că trebuie să îți rezervi biletul cu ceva vreme înainte, dacă dorești să ajungi să-l vizitezi. Ceea ce am și făcut: am intrat pe site și cu chiu cu vai, am mai găsit bilete disponibile pentru 21 septembrie (eram prin iulie). Apropo, îmi spuneți ce obiective turistice (muzee, palate, castele sau altceva legat de istorie) ați vizitat care să fi avut biletul de persoana mai mare de 45 €, căci în cazul meu cam acesta a fost vârful până în prezent ? Buun, luând în considerare că la ora 10 dimineața, în data menționată, aveam întâlnire cu ghidul (revin separat cu detalii despre bilete și vizita obiectivului, impresii și altele) m-am apucat să construiesc traseul.

Alhambra
Alhambra

 

Iată, într-o prezentare succintă, care a fost circuitul prin Andaluzia, iar pentru fiecare o să revin ulterior cu detalii și mai multe poze:

Read More