Ao Nang- în Krabi ep. 2

Când am ajuns pe aeroportul din Krabi, deja se lăsase seara. Am luat un taxi până în Ao Nang, care era la aproximativ 30 de km (taxiurile sunt foarte ieftine, nu-mi mai amintesc cât a fost, însă țin minte că în Bangkok am luat la un moment dat un taxi de la hotel  până la Marele Palat, adică vreo 8 km și ne-a costat echivalentul a 7 lei).

Nu-mi mai amintesc ce am văzut pe drum până la hotel, pentru că nu am putut să mă obișnuiesc cu faptul că se circulă pe partea stângă  și eram destul de atentă la drum- de fiecare dată când venea o curbă, uitam să respir, am pus frână de câteva ori, am schimbat viteze imaginare și mă relaxam doar când se depășea, pentru că mi se părea că atunci e normal. La noi e invers, depășirile îmi ridică nivelul de atenție.

În momentul în care am ajuns în fața hotelului  și am deschis ușa de la mașină, m-a pălit aerul cald și foarte umed, ochelarii mi s-au aburit instantaneu, mi se părea că mi s-a umezit brusc părul și că nu pot să mă satur cu aerul pe care-l respir. Astea sunt primele senzații pe care mi le amintesc legate de Thailanda. În zilele care au urmat, m-am obișnuit cu noile condiții.

Phra Nang Inn Resort
Phra Nang Inn Resort
Read More

Despre Krabi și cum am ajuns să mergem acolo – ep. 1

 Planul îl aveam de câteva luni bune : trei zile în Bangkok la dus, șapte zile în Phuket și insulele Phi Phi, și din nou, trei zile în capitala Thailandei, la întors. Plecarea era stabilită la finalul lui octombrie 2011. Câtă emoție ! urma să fiu pentru prima dată în Asia !

Thailanda
Thailanda

Read More