Când am ajuns pe aeroportul din Krabi, deja se lăsase seara. Am luat un taxi până în Ao Nang, care era la aproximativ 30 de km (taxiurile sunt foarte ieftine, nu-mi mai amintesc cât a fost, însă țin minte că în Bangkok am luat la un moment dat un taxi de la hotel până la Marele Palat, adică vreo 8 km și ne-a costat echivalentul a 7 lei).
Nu-mi mai amintesc ce am văzut pe drum până la hotel, pentru că nu am putut să mă obișnuiesc cu faptul că se circulă pe partea stângă și eram destul de atentă la drum- de fiecare dată când venea o curbă, uitam să respir, am pus frână de câteva ori, am schimbat viteze imaginare și mă relaxam doar când se depășea, pentru că mi se părea că atunci e normal. La noi e invers, depășirile îmi ridică nivelul de atenție.
În momentul în care am ajuns în fața hotelului și am deschis ușa de la mașină, m-a pălit aerul cald și foarte umed, ochelarii mi s-au aburit instantaneu, mi se părea că mi s-a umezit brusc părul și că nu pot să mă satur cu aerul pe care-l respir. Astea sunt primele senzații pe care mi le amintesc legate de Thailanda. În zilele care au urmat, m-am obișnuit cu noile condiții.
