Vacanță în Balcani

Tare greu mi-a fost să ma hotărăsc asupra unei locații pentru concediul plănuit la final de mai, început de iunie…Țineam la câteva criterii și eram constrânsă și de alte limitări: voiam să fie într-o țară unde nu mai ajunsesem, să fie ceva nou, vreme bună, să ne relaxăm mai mult decât să tot umblăm, ușor de ajuns și totul în buget redus căci deh, casă de renovat! Am luat harta, am calculat, am urmărit promoții, avioane, m-am consultat cu prietenii mei-travel junkies și tot nu găseam ceva care să se potrivescă pe deplin. În schimb la dat sfaturi altora, mă pricepeam în continuare. Căci așa e omul! Și tot așa și iar așa cu săptămânile, până am intrat în linie dreaptă și urma vacanța. Iar un loc începea să apară tot mai repetitiv în gândurile mele. Dar pentru asta, trebuie să renunț la ideea de „ușor de ajuns” care pentru mine înseamnă un zbor de căteva ore cu avionul sau condus așa, cam jumătate de zi. Dintre toate criteriile, era un compromis pe care am zis ca-l putem face totuși considerând cele 9 zile libere. După calculat distanțe, aproximat timpi și schițat un mini-plan miercurea, am pornit la drum vinerea după serviciu. Iată ce a ieșit:

Vineri: Cluj- Răpolțel 160 km

„Musai să vă opriți aici, altfel nu mai prindeți cireșele anul ăsta!” Gata, convinsă din prima! :)) Salutat familia, înnoptat, devorat cireșe. Ba mai mult decât atât, am și câștigat câteva ore de drum.

Sâmbătă: Răpolțel- Timișoara 170 km

Vizitat familia din partea lui Andrei, un brunch la Neața Omelette Bistro, o înghețată la Bruno și din nou la drum.

Timișoara- Novi Sad 160 km

În Serbia, ajunsesem prima dată la început de mai, la Novi Sad. Ne-a plăcut mult așa că am zis că e un loc bun de popas peste noapte ca să ajungem mai aproape de ceea ce ținteam să vedem. Același hotel – Park–  cu parcare păzită, cu prețuri mai mult decât decente pentru stelele din dotare, locație bună de vizitat centrul la pas.

Am ajuns în jurul orei 6 seara, iar la hotel urma să aibă loc ceva petrecere de absolvenți de liceu. Așa că parcarea din față era invadată de oameni: aici fiecare vine însoțit de familie, prieteni, alai. Și stau cu toții afară până intră regizat absolvenții: pe clase, tot câte doi, pe covor roșu, muzică, fum, baloane de săpun, catwalk. Desigur că stau și eu să studiez oamenii și fenomenul. Exagerează și ei la faze dintr-astea la fel ca și noi. Nici nu mă miră.

Seara, în centrul vechi din Novi Sad, pe pietonale e plin de lume la plimbare sau la terase. Cumpărăm pop-corn cum vedem că fac mulți de-ai locului (nu rezist mirosului îmbietor) și fac ce știu să fac cel mai bine :))) : mă uit la oameni, scene și clădiri, încercând să surprind atmosfera, de parcă intru în transă. Peste tot, reclamă la festivalul din iulie: Exit, un fel de Electric-Untold mix de la noi, după lineup. Nice! De nu le-am avea acasă, ar fi o escapadă faină aici.

Duminică:

De dimineață, mergem să vedem ce nu am reușit să vedem data trecută din pricină că era închis: Muzeul Voievodinei. A fost interesant, m-am extaziat în fața cuvintelor și obiceiurilor pe care le avem în comun, însă din cauză că nu erau și explicații în engleză lângă exponate, mi-a fost greu. Erau din loc în loc, pagini întregi imprimate cu informații în engleză legate de istoria regiunii, dar no…nu era eficient și drept să spun nici nu aveam chef să stăm să citim atâta documentație acolo pe loc.

Am intrat 10 minute și până la Catedrala Orthodoxă. Cum era zi de Rusalii, toată suprafața era acoperită de iarbă, spice, flori, verdeață, iar în timpul slujbei, lumea le folosea ca să împletească coronițe.

Salutăm Dunărea din mers, lăsăm pe dreapta cetatea Petrovaradin vizitată data trecută și pornim:

Novi Sad- Sarajevo 360 km.

Bosnia!! Țara nouă pe lista mea! Hip hip hooray! Am ales să mergem prin Croația, apoi Doboj deși e varianta cu 100 km mai lungă decât cea pe la Loznica pentru că timpul e oarecum același, însă e un drum mai ușor fără așa de multe curbe și serpentine.

Obs: atât în Serbia, cât și în Bosnia, am respectat cu sfințenie limitele de viteză (care se schimbau extrem de des și uneori ni se părea nouă nejustificat să fie 30 sau 50 km/h). Echipajele de poliție erau peste tot și nu ne-am dorit să-i cunoaștem mai îndreaproape. Și nici nu ne grăbeam de fapt.

Cât verde peste tot în nordul Bosniei! Grădini îngrijite, case aranjate! Doar pe alocuri am zărit urmele războiului care i-a măcinat în anii `90. Poate că urmele exterioare se duc treptat,însă cele interioare vor rămâne acolo…În rest, din ce am văzut în drumul nostru, oamenii chiar au pus serios osul să-și refacă locul de trai. “Fă rai din ce ai”, nu?

Am traversat Republika Srpska, una din cele două federații care compun statul Bosnia și Herțegovina, după cum bine ne arată wikipedia pe hartă. Am făcut un popas la Doboj, cât să mâncăm ceva, am trecut pe lângă Zenica, oraș industrial care mi s-a părut trist din depărtare. Poate o fi altfel, când îl vizitezi…?

Și iată-ne ajunși în Sarajevo! Știam puține despre el, până să ajung să-l vizitez: de aici se trage motivul izbucnirii primului război mondial (după ce arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul tronului austro-ungar, a fost asasinat aici de către un naționalist sârb), știam de Jocurile Olimpice de iarnă ținute în Sarajevo în 1984, dar cel mai mult locul îmi era asociat în minte cu războiul dintre 1992 și 1995. Nici nu aveam cum să știu altceva când îmi amintesc că știrile de pe atunci începeau inevitabil cu acest subiect.

Și câte altele aveam să descoperim în zilele petrecute aici! Imperiul otoman din care a făcut parte pentru mai bine de 400 de ani, cei 30 de ani de administrare austro-ungară, Iugoslavia cea de mai apoi, războiul de după, toate si-au pus amprenta în mod evident asupra țării, și cel mai bine se poate vedea aici, în Sarajevo. Mix cultural, religios, etnic, și cum bine e marcat pe una din străzile orașului, un loc unde estul se întâlnește cu vestul. Sarajevo m-a fascinat, iar călătoria aici mi-a demonstrat încă o dată pe propria-mi piele, cât de mult rău pot să-mi facă prejudecățile care m-au făcut să ocolesc aceste locuri atât de mult timp! Ca turiști, revenim de n ori în aceleași capitale mult prea aglomerate pe care le-am vizitat de atâtea ori, în loc să călătorim și prin aceste locuri încă ferite de turismul de masă, să vedem altceva ce e atât de aproape de noi. Sarajevo merită o poveste detaliată, separată.

Marți Sarajevo- Mostar 130 km

Nici nu se putea altfel! 🙂 Dar până acolo, pe drum, ne-am oprit să vedem lacul Jablanica. Construit artificial, însă pitoresc prin culoarea apei, dealurile din apropiere, liniștea din jur.

Ah, Mostar! Cum scriam și la fața locului, Podul Vechi (Stari Most) e o imagine-simbol, din câte am observat și studiat, și pare a fi cel mai fotografiat loc din Bosnia. A fost construit de otomani în sec al XVl-lea, bombardat și distrus în 1993, în timpul războiului. Ani mai târziu, bucățile căzute în râul Neretva au fost puse la loc, podul reconstruit și redeschis în 2004. La final de mai, nu se consideră a fi plin sezon turistic, precum perioada iulie-august. Și totuși era o mare de turiști! Cei mai mulți sosesc vin aici cu excursii de o zi organizate din Croația sau poposesc în drum spre sau dinspre Medugorje. Am stat și noi două ore, timp în care am admirat și fotografiat podul, ne-am plimbat pe străduțele vechi din zonă și ne-am potolit foamea la o terasă cu vedere la….pod, evident! 🙂

De aici, am plănuit să mergem spre Dubrovnik. Ceea ce s-a și întâmplat, însă în loc să mergem după cum ne-a indicat GPS-ul, am zis că decât să trecem de trei ori granița și să stăm la coadă, mai bine să ne luăm după indicatorul de Neum. Doar sunt aproape și am trece vama doar o singură dată. Încurajați și de GPS, am luat-o în stânga la un moment-dat, după cum bine ne arăta și un indicator. Și așa am ajuns să mergem vreo 70 de km pe drumuri înguste de munte, cu o singură bandă, când urcând, când coborând, fără semnal la telefon și fără sate întâlnite în jur decât absolut răzleț. Partea bună oarecum era că drumul nu era circulat, însă ni s-a întâmplat să ne întâlnim cu câteva mașini, cu vreo două camioane și un microbuz, fix la urcare. Acolo distracție să putem trece unii de alții! În afara acestui stres, mie mi s-a părut amuzant că ne-am pierdut prin munții Bosniei, mi se părea așa o aventură! Așa că aveam câte un acces de râs de nu mai puteam să conduc (era rândul meu pe acel segment). Deja peisajul se schimbase mult, arid, uscat, cu multe pietre. Era istorie verdele din nord, acum eram la doi pași de Mediterana. Și după vreo două ore de bântuit, ne trezim cu vama în față! Fix de după ea, două benzi largi și indicatoare clare de Dubrovnik. Așa că în 30 de minute eram deja acolo.

Rezumat Mostar-Dubrovnik 142 km  3 ore

Marți- Vineri Dubrovnik

Ne-am cazat în Lapad, într-un apartament găsit pe booking și rezervat pe drum. Am vrut să combinăm statul la mare, cu vizitarea cetății. Nu mai fusesem niciodată aici, iar lucrurile frumoase despre care am auzit și citit, le-am regăsit și în realitate. În schimb, m-au șocat prețurile. De la cele la cazări, intrări la diverse obiective, terase și până la cele din supermarket! Parcă vorbim de o altă Croație față de cea pe care o știm de la Makarska în sus. Nu știu dacă Dubrovnikul a fost dintotdeauna mai scump decât restul zonelor sau e doar o chestie recentă, de când s-au filmat aici scene din Game of Thrones, iar lumea se înghesuie să le vadă. În fine, ne-am relaxat trei zile, în ciuda acestor aspecte mai puțin plăcute. Revin cu detalii despre cazare, plaje și locuri de vizitat într-o altă poveste.

Vineri: Dubrovnik- Zadar-Zagreb 635 km

Sau prima parte din lungul drum spre casă. Am trecut pe lângă Split și Trogir pe care le-am vizitat în 2013, deși cumva îmi era dor să le revăd. Însă drumul era destul de lung și dacă tot voiam să facem o oprire, mai bine să vedem ceva nou, nu? 🙂 Și nu în zadar, am ajuns în Zadar! (cred că deja e mult prea uzată gluma asta pentru noi românii, nu?) Oraș cu moștenire romană, la marginea mării, e una din cele mai vechi așezări urbane de pe teritoriul croat.

La Zagreb, am stat preț de o seară și o noapte. Centrul orașului este frumușel, însă doar atât.Cel puțin așa l-am văzut eu.

Sâmbătă: Zagreb-Oradea 600 km

Am suspinat văzând pe drum indicatoarele de Plitvice! O minunăție de loc unde m-as reîntoarce cu drag oricând! O scurtă oprire la Ikea la Budapesta, apoi direcția Oradea, unde am înnoptat, la bunicii și unchii lui Andrei.

Duminică: Oradea-Cluj 160 km

Gata, intrăm în casă suficient de devreme cât să ne putem odihni înainte de filmul de închidere de la TIFF unde aveam bilete.

2400 de km parcurși în 9 zile, o țară nouă, 5 orașe noi vizitate și inima cât China de mare de mulțumire! Ce ziceam, că unul din criterii era să nu ne agităm prea mult? HAHAHAHAHAHAHA!!!

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *