Vizită la Tanah Lot, Bali

…pentru că nu poți să ajungi în Bali și să nu vizitezi unul din templele situate pe apă.  Poate că pe apă tinde să creeze o imagine mult prea distorsionată, tocmai de aceea ar fi bine de spus că aceste temple sunt de fapt în imediata vecinătate a coastei, la flux fiind înconjurate de-a binelea de apă, iar la reflux, cu o porțiune de stânci dezvelite, ca și cale de acces.

Am ajuns la Tanah Lot ( situat în partea de vest) înspre seară, cam pe la 6. Oră numai bună pentru prins apusul atât de faimos în aceste părți ale lumii. Noi și celelalte sute de oameni, veniți și ei cu același scop. Exgerez desigur, dar chiaaar era destulă lume venită pentru apus…

Accesul pentru adulți este de 30000 de rupii indoneziene (cam 9 lei), pentru adulți și jumătate pentru copii. După ce am trecut de zona de bazar și restaurante, am ajuns fix lângă faimosul templu. Era reflux, așadar apa era destul de retrasă, dar tot a trebuit să mă feresc de câteva valuri ca să pot să ajung lângă stânca faimosului Tanah Lot. Zic lângă, pentru că doar atât se permite în urma achiziționării biletului mai înainte amintit.  Am văzut că lumea făcea coadă ca să fie binecuvântați, să bea apă sfînțită, oamenilor li se punea orez în frunte, plăteau ceva simbolic, iar doar apoi li se permitea să ajungă mai sus pe stâncă. Credeam eu că până sus, dar m-am înșelat…Și stau eu și mă codesc, și mă învârt pentru că nu-mi doream să particip la procesiune….adică, nu am treabă cu alte religii, dar nu vreau să fac ceva ce nu ține de religia mea și de credințele mele. După ceva vreme, cum altă cale nu era ca să ajungi la templu, am zis că fie, las de la mine și o fac si pe asta. Trec prin ritual, mi se îngăduie imediat să merg și mai sus pe stâncă, nu mă avânt bine, că mă și opresc! Doar câțiva pași era permis accesul! Nici vorbă de văzut ceva din templu…Boooonnn, mă uit puțin și mă dau jos (cele trei trepte).

 Cum Andrei voia să facă poze mai departe pe stânci, eu hop-țup după el, supărată că nu am putut merge până sus, dar mai mult pentru că am trecut prin ritualul respectiv…Și cum fac eu când mă supără ceva? îmi dau drumul la gură și le zic pe toate, că doamne ferește să țin ceva doar pentru mine. Cum?  dacă pățesc ceva din cauză că interiorizez supărarea?!? Afară cu ea! :))) și cum pe stâncile respective, relativ retrase, eram noi doi și doar un băiat la o distanță relativă, mi-am turuit discursul fără vreo reținere. Evident Andrei își vedea de poze, fără să-l clintească teatrul pe care-l pun eu- de obicei- în scenă (de cele mai multe ori râde ca la stand-up comedy și mă roagă să-l las să filmeze scena că sigur o să primesc ofertă pentru un reality show)…După vreo cinci minute, se apropie băiatul de noi și ne întreabă în cel mai pur grai românesc de unde suntem. Eu care credeam că nu sunt înțeleasă, am simțit cum îmi schimb culorile ca soarele la apusul de care vorbeam. Ei na, învățură de minte să-mi fie! doar cum puteam să cred că pe o stâncă, pe o insulă, într-un colț de lume, nu ne nimerim să stăm retrași fix lângă un român?!? tz tz tz…mai mare grijă data viitoare! 🙂

Așa l-am cunoscut pe Adi, din Sibiu, venit de un an în Java, cu bursă, să studieze javaneza. Acum era în vacanță și pornise cu un motor într-o plimbare pe insule. Am stat de vorbă vreo oră și am aflat multe lucruri interesante, pe care le invit să le descoperiți și voi pe blogul său.  Aș fi stat de vorbă și mai mult, pentru că tare mi-a făcut plăcere, însă cam era ora de plecare și oricum am plecat împăcată că-i voi urmări aventurile online.

Despre apusul cel faimos, din păcate, rămâne să-l aflăm doar din povești și din pozele altora, pentru că norii nu ne-au lăsat să-l vedem în direct. În schimb, a compensat imaginea templului sus pe stâncă, cu valurile care se spărgeau în jur. Splendid!

 Descoperă și celelalte articole din această călătorie : Bali- iulie 2014