Pe străzile din Sevilla

Dacă tot am văzut Sevilla de sus, hai să coborâm puțin și pe străzi.

Am descoperit o Sevilla mai frumoasă decât mă așteptam! Și nu mă refer neapărat aici la clădiri, deși dacă ar fi să mă gândesc la Catedrală, la Real Alcazar, Plaza de Espana etc, stă și Sevilla destul de bine, ci mai degrabă la atmosfera orașului care cred s-a potrivit cu starea mea de vacanță: o stare de bine, animată, veselă, activă.

Plaza de San Francisco, Sevilla
Plaza de San Francisco, Sevilla
Read More

La pas, pe străzile din Hong Kong (insula și Kowloon)

Când totul mi se aglomerează (atât pe plan personal, cât și profesional), ca să pot să o scot la capăt, caut timp. Și încerc să-l găsesc prin tot felul de manevre de organizare (acum sunt la etapa la care încerc să mă duc la sală, dimineața, înainte de serviciu) sau…să renunț la ceva. Iar acel ceva, în ultima vreme, a însemnat fix ceea ce contribuie destul de mult la felul meu de a fi- vesel, optimist și pozitiv- și anume joaca de-a poveștile din călătorii, aici pe blog. Și după aceea, mă surprind întrebându-mă, oare ce-mi lipsește, de tind spre stări de linearitate?  Și tot singură aflu și răspunsul: să mă pierd din nou cu mintea, în lumea asta mare! Să povestesc, să îmi aduc aminte, să împărtășesc poze…și starea de energie revine brusc! Așa că iată-mă din nou aici…(sper ca pe viitor să găsesc altceva care să mă ajute să câștig timp și care să nu-mi afecteze pasiunile, pentru că ce folos, dacă asta mă face să fiu mai puțin eu?)

Și astăzi am chef să vă spun și să vă arăt câte ceva despre străzile din Hong Kong, așa cum le-am păstrat în minte și în memoria digitală.

Dreapta, insula Hong Kong, stânga, Kowloon  (vedere din IFC)
Dreapta, insula Hong Kong, stânga, Kowloon (vedere din IFC)
Read More