Pentru iubitorii de fructe- Thailanda ne așteaptă!

Cum am promis aici, trebuie să povestim separat despre fructele pe care le-am descoperit în Thailanda. Așa că am revenit! Nu știu dacă toate fructele pe care le-am gustat acolo, și-au găsit deja  o traducere și în română. Multe au preluat denumirea general folosită. Cu voia voastră, nu o să mă stresez prea mult că găsirea traducerii în română.

Despre Thailanda, citisem și că e un paradis al fructelor. Așa că abia am așteptat să ajung acolo să le încerc ! pe toate, după capul meu ! Însă nu mi-am putut închipui varietatea pe care o găsești acolo, culorile, gustul aparte, dar mai ales sortimentul atât de variat față de fructele pe care le producem noi, în Europa. La început, mi-am propus să încerc măcar câte un fruct nou în fiecare zi. Apoi, după câteva zile, nu am mai ținut cont de asta : cumpăram de toate, chiar dacă deja  nu mai știam dacă le-am încercat sau nu. Sau din contră, îmi plăcea vreunul atât de mult, încât mai vroiam. Prețurile erau mai mult decât accesibile, iar când mă gândeam cu cât se vând în Europa unele fructe exotice, chicoteam în sinea mea de bucurie, pentru oferta din fața mea.

Stand cu fructe
Stand cu fructe (durian- jos dreapta)

 

Read More