Început de clasa a doua, toamna lui ’91, în scara blocului din Simeria. Plânsete, țipete și smiorcăieli. Adică eu. Foloseam această strategie în încercarea de a o convinge pe mama să nu mă trimită la ore de franceză în particular, pentru că oricum făceam la școală și nu prea avem eu chef de extra activități; tactica mai fusese aplicată deja, iar rezultatele fuseseră bune, deci mergeam la sigur; în felul acesta scăpasem de vioară, pian și înot la bazinul din Hunedoara. Buuun, deci pe scara blocului, rula un mini circ, mai ales că mama părea de data asta de neînduplecat. Ies vecinii, ce faceți doamnă, omorâți copilu’ ? Copilul care face ochi mari de Bambi disperată, poate, poate, pică ceva sau cineva… Mama, fermă pe poziție, cu atitudine de stai să văd și eu dacă se moare de la ore de franceză.
