Poftim la masă, în Singapore!

Îmi place să mănânc. Declar, susțin și semnez. Și când spun asta, să nu vă gândiți la cantitate, ci la experiența culinară în sine, la calitate și diversitate, la invitația gastronomică pe care o accept cu maaaaare plăcere, de fiecare dată când am ocazia să fiu în altă țară.  Surpriza descoperirii unor noi feluri de mâncare, farmecul proustian la reluarea altora care știu că mi-au plăcut și altădată, toate îmi creează o emoție aparte, fie că experiența are loc lângă bicicleta unei tanti drăguțe care comercializează mâncare pe stradă, fie că e într-un restaurant select. Pentru mine, descoperirea gastronomiei e parte integrantă din călătoria pe care o întreprind în țara respectivă și fără de care, pătrunderea în lumea respectivă nu ar fi completă.

Așadar, Singapore pentru mine a fost precum magazinele cu dulciuri pentru cei mici. Mai ales că citisem în ghidul meu, că singaporezii trăiesc pentru a mânca, cu o plăcere și un interes atât de mare, încât, How are you?-ul obișnuit este adesea înlocuit de Have you eaten?. Așa că așteptam cu nerăbdare să încerc mâncăruri noi, mai ales și că păstrasem o aproape foarte bună impresie despre oferta culinară a Asiei, și îmi era dor din nou să o încerc (aproape se trage de la experiența mai puțin pe gustul meu din regiunea Guangdong- sudul Chinei, de acum aproximativ doi ani, care s-a lăsat cu niște oftaturi dezamăgitoare, de mi se rupea sufletul, dar asta e temă pentru o altă discuție).

Singapore e un oraș-stat multicultural, format din chinezi (74,2%), malay (13,2 %) și indieni (9,2%), iar diferența rămasă e dată de alți imigranți care s-au stabilit aici. Așadar, singaporezii au rădăcini în populațiile menționate mai sus și combinații ale acestora. Această diversitate e prezentă și în felurile de mâncare pe care le-am găsit în Singapore.
Micul-dejun de la hotel era variat, având posibilitatea să-ți păstrezi stilul tău de a mânca dimineața; cum hotelul era plin de oaspeți cu diverse origini, am putut să observ diferite obiceiuri: de la sushi, la salate, de la croissant cu cafea, la farfurii pline ochi de bombe calorice, pe care majoritatea asiaticilor am văzut că le consumă dimineața, pe același stil ca și britanicii.

În Singapore, contrar Asiei în general, unde street-foodul e la putere, aici nu se mănâncă pe stradă (știți organizarea de care vă spuneam?), ci doar în spații amenajate. Ca și în Hong Kong, acest obicei nu a fost stins, ci grupat în cadrul unor centre în aer liber, numite hawker centres, populare pentru mâncarea variată și ieftină, fără prentenții. Multe din aceste centre au fost cuprinse în cadrul food-court-urilor care s-au amenajat în centrele comerciale, așadar în spații închise, prevăzute cu aer condiționat, și deja cu alte standarde de igienă. Pe lângă acestea, localnicii au împânzit orașul cu diverse restaurante micuțe, așadar, ai de unde alege, fără nicio problemă. De fapt, pentru mine a fost o problemă: timp prea scurt și varietate prea mare…grea alegere!  În plus, Singapore mi s-a arătat ca paradisul vegetarienilor: foarte multe restaurante de acest gen, cu bucătarii specifice (în special pakistaneze și indiene). Eu una, sunt o foarte mare amatoare de pește și fructe de mare, așa că alegerile mele au gravitat în jurul acestora, atât aici, cât și în Bali.
De cum am ajuns seara în Singapore (vă povesteam aici), am ieșit pe străzile din jurul hotelului și am descoperit cu plăcere că localurile erau încă pline, mai ales datorită faptului că era în perioada Ramadanului, așadar mulți se delectau cu mâncare la ceasuri târzii ale serii.  La multe din mese, cei grupați, foloseau diverse dispozitive făcute pentru mâncare gătită în fața ta și pusă la dispoziția tuturor celor de la masă. Ador ideea asta de a împărți mâncarea, așa că ne-am luat și noi așa ceva: am optat pentru un pește pus într-o tavă conectată la curent, care era gătit parțial, iar pe măsură ce consumai, fierbea în continuare, schimbându-și ușor gustul în procesul acesta a gătirii, împreună cu legumele care-l însoțeau, plus alunele, care s-au dovedit a fi o combinație excelentă cu peștele.

La spațiul cu mâncare, amenajat în Gardens by the Bay, numit Satay by the Bay, poți să te bucuri de toată varietatea de care vorbeam mai sus: mâncare indiană, chineză, malaeziană, fructe de mare și pește, grill-uri pregătite în fața ta, dulciuri dintre cele mai variate, sucuri naturale în combinațiile pe care le dorești etc.

Într-un documentar despre Singapore, am văzut că era recomandat să mănânci la restaurantele înșirate de-a lungul Bayfront. Priveliște frumoasă asupra clădirilor, luna care se oglindea în apa de lângă, varietate…ce să zic, frumos, însă mi s-a părut mult prea scump comparativ cu localurile pe care le găseai dacă mergeai doar două-trei străzi mai încolo (Singapore e un oraș care oferă alegeri culinare pentru toate buzunarele). După ce am dat o tură completă, am decis totuși să ne oprim la un restaurant cu specific indian, care s-a dovedit a fi o alegere excelentă în privința gustului. Îmi place la nebunie mâncarea indiană! Din acest motiv, după cina aceea minunată, în extazul gustului, am început să-i fac ode, exclamând în fața chelnerului că mâncarea indiană e cea mai bună din toată lumea, ceea ce i-a adus adus un zâmbet mândru pe față.

Într-una din seri am făcut o plimbare în cartierul indian, numit Little India. Cum clar voiam să cinăm acolo, ne-am plimbat pe străduțe să alegem un restaurant la care să ne oprim; toate, dar toate erau vegetariene…așa că, după ce am sperat, în zadar, că o să găsim unul cu de toate, am zis că hai, fie și unul vegetarian. Când deschid meniul, ce să vezi? pui, porc, pește…o abundență de “carne“  gătită în diverse moduri. Ne luăm ceva platou vegetarian de început, apoi eu îmi iau creveți, Andrei pui.  Și mâncăm, și mâncăm…și eu zic, no, ce tot o dau ăștia înainte cu vegetarianismul lor? la care Andrei: vezi că nu e carne ce mâncăm noi. Io: Așșș, cum să nu fie carne? nu vezi că inclusiv detaliile creveților sunt acolo, gustul la fel, într-adevăr textura e cam ciudată, bucățile de pui sunt perfecte, e carne dom`le! Andrei insistă, clar și apăsat: nu e carne. Eu Toma necredinciosul, îl chem pe chelner să-l întreb. Mă privește amuzat de naivitatea mea și-mi zice și el clar și apăsat: it`s soya, ma`am! Pam, pam! Mă uit la farfurie, mă uit la chelner, iar la farfurie, iar la chelner…băi, cu câtă minuțiozitate a fost copiat totul! Toate preparatele ce se voiau a fi din carne, erau făcute din soia…Mdaaa, doar ne-a fost specificat de la început: restaurant vegetarian. Acum, din câte știu eu, indienii nu sunt contra ideei de carne…atunci care e faza în Little India? de ce doar restaurante vegetariene? încă nu am aflat răspunsul, poate mă ajutați voi…

În rest, am încercat o mulțime de deserturi (mai ales, că în drumul de la hotel la metrou, treceam printr-o piață), ne-am alăturat localnicilor în spațiile hawker, am savurat pește și orez din abundență.

Ca o subliniere a plăcerii de a mânca a singaporezilor, am descoperit în cadrul Muzeului Național de Istorie, un spațiu destinat gastronomiei din Singapore, cu istoria sa, trecut și prezent, cu posibilitatea de a mirosi condimentele folosite la prepararea lor, cu obiecte de uz casnic, cu influența occidentală asupra orașului etc. Ce idee bună, nu?

Ca și o concluzie, ca să păstrez tema acestui articol, pot să spun că în ciuda ofertei variate, din cauza timpului scurt petrecut acolo, experiența nu mi-a ajuns nici pe-o măsea! cred că relația mea cu mâncarea din Singapore nu a fost aprofundată, e încă de suprafață și ar trebui să ne cunoaștem mai bine :)). Singapore e un festival, inclusiv culinar, un oraș care mi-a plăcut atât de mult, încât m-aș întoarce mâine…

Descoperă și celelalte articole din această călătorie : Singapore/Bali- iulie 2014

Read More