I believe in Paradise

Trust me, it’s paradise. This is where the hungry come to feed. For mine is a generation that circles the globe and searches for something we haven’t tried before. So never refuse an invitation, never resist the unfamiliar, never fail to be polite and never outstay the welcome. Just keep your mind open and suck in the experience. And if it hurts, you know what? It’s probably worth it.

Vă spuneam în postul trecut că aveam să stăm până a doua zi pe Koh Phi Phi Leh, însă nu oricum, adică nu într-un mod cu care să fi fost eu obișnuită până atunci.

Pe insulă am ajuns, după drumul pe care vi l-am descris aici, aproape de lăsarea serii. Am mers pe o poteca până la locul de campare, care era chiar pe vestită plajă din Maya Bay. Nu am avut cu noi decât costumul de baie și încă un rând de haine de schimbat, pentru a doua zi. De restul s-au ocupat organizatorii. În prețul plătit- pe lângă drumul până la insulă și faptul că ne era permis să înnoptăm în acea arie protejată- erau incluse: cina și micul-dejun, o găletușă cu băutură (se pare că așa e tradițional pe acolo), fructe și atmosfera făcută de unul din organizatori. Cum eram un grup pestriț, cei trei localnici ne-au adunat seara pe malul mării, iar la adăpostul unei stânci, am început să ne cunoaștem puțin: SUA, Germania, India, UK, Thailanda, noi din România, Franța, Chile, optsprezece oameni care petreceau o seară plăcută împreună pe o insulă nelocuită, departe…cool, nu?

La un moment dat, ne-am luat cu toții și ne-am dus să căutăm crabi mai în interiorul insulei. Nici nu au fost greu de găsit, dar no…era parte din mini-aventură noastră pe insulă!

Fiecare am primit un fel de pătrat tare- că pernă nu pot să-i zic- saci de dormit, dacă vroiam, sau ceva ușor de acoperit, și ni s-a spus că putem să ne alegem noi locul în care să dormim. Adică unde vreți, sub cerul liber, pe insulă…! Unii au dormit pe plajă, dar a doua zi s-au plâns de crabii care au avut drum peste ei toată noaptea, alții s-au dus puțin mai departe de plajă, făcându-și culcuș prin vegetație, eu m-am alăturat altora, pe niște scânduri ridicate cam la un metru de sol. Nu am folosit așa-zisa pernă, era înaltă și foarte tare, nu știu cum au reușit alții. După ce s-a stins muzica și lumina provenită de la un fel de baterie, s-a lăsat o liniște profundă. Și destul de întuneric. Din când în când, mai apărea luna dintre nori, dar în rest nimic…Mi se părea chiar că aș putea să deranjez pe cineva cu zgomotul pe care-l făceam când respiram. Valurile se auzeau foarte încet. Marea era liniștită (e totuși un golf destul de ferit). Era destul de cald afară, așa că m-am acoperit doar cu o eșarfă. Era noiembrie, dormeam afară sub cerul liber, și era cald! Pentru mine, o premieră!

Am crezut că nu o să pot adormi, parcă îmi era teamă (bine că nu am văzut The Beach înainte, că cine știe ce scenarii mi-aș fi făcut în cap), însă somnul m-a furat pe nesimțite și m-am trezit de dimineață, înainte de răsăritul soarelui.

Cred că era în jurul orei șase, când am alergat să mă spăl pe față în mare. Când am ridicat apoi ochii și m-am uitat mai atentă în jur, mi s-a părut că sunt într-un vis. Plaja cu nisip înspre alb, apa incredibilă ca și culoare, o barcă tradițională thailandeză ancorată singură undeva, stâncile care împrejmuiau golful, încă nemângâiate de soare….ireal! tot încerc să găsesc cuvinte mai potrivite ca să descriu ce simțeam, însă din păcate, nu găsesc! e ceva ce trebuie încercat în mod cert!

Apoi a apărut și soarele:

După micul-dejun am mai petrecut câteva ore, bucurându-ne de plajă și apă, doar grupul nostru cel mic, pentru că masele de turiști urmau să vină mai târziu. Mă bucur foarte mult de poza pe care am făcut-o la final, cu tot grupul: e o amintire plăcută a uneia dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am trăit până acum!

  And me? I still believe in paradise. But now at least I know it’s not some place you can look for. Because it’s not where you go. It’s how you feel for a moment in your life when you’re a part of something. And if you find that moment… It lasts forever.