A Paris…

Acum jumătate de an a încolțit ideea, în aprilie-mai m-am ocupat de bilete, iar acum două săptămâni i-am dat tatălui meu această felicitare:

Poate că nu a fost prea clar mesajul, poate a fost mult prea neașteptat cadoul, poate că am sărit eu mult prea repede să-l întreb ce părere ai??? ce părere ai??? te bucuri???, sărind în același timp într-un picior…pentru că nu prea înțelegea ce înseamnă asta…

Înseamnă dragă tată, că vom întâmpina cu toții (mama, Andrei, eu, dar mai ales, tu!) cei 60 de ani ai tăi de aici!!! Înseamnă că bucuria pe care am simțit-o vis-a-vis de această escapadă, nu a avut legătură cu Parisul, deși a fost la fel de frumos și acum la a 6-a vizită. Bucuria vine din faptul de a fi împreună în câteva din locurile la care ne uitam în cărțile de franceză când eram mică și pe care le-ai văzut în atâtea documentare, iar sentimentul nu poate fi redat în cuvinte, aici. Am încercat să fac cât mai puțin pe deșteapta și să nu uit faptul că datorită muncii lui și a mamei, am ajuns eu încă de x ori aici sau prin alte părți. Pentru că și-au dorit un copil umblat, pentru că a călători e la rang de cinste în familia mea, și dacă a fost ceva la care să am acces întotdeauna, acela a fost bugetul de călătorii. Iar acum e vremea, așa încetul cu încetul, să întorc ce am primit: anul trecut a fost Viena și Londra, împreună, weekendul acesta Parisul și după cum mi-a strigat mama din mașină, azi, la plecare- unde e următoarea programată?- vor mai urma și altele…

Deși timpul a fost scurt, am reușit să bifăm câteva din obiectivele de referință. Am refăcut puțin din traseul pe care l-am avut cu dragele mele colege de serviciu, în decembrie; am stat la același hotel, Neuilly Park, pentru că mi-a plăcut mult data trecută și pentru că e atât de aproape de Porte Maillot, de unde e plecarea autobuzelor înspre aeroportul Beauvais: autobuzul pentru zborul de Cluj, e la 5 dimineața, ceea ce ar fi puțin mai dificil de gestionat ca timp și mijloc de transport, dacă ar fi vorba de cazare în altă parte a orașului.

Vineri, am început (fiind în apropiere) cu Arcul de Triumf, Champs Elysees, am venit în plimbare pe la Place de la Concorde, Tuileries, Louvre. De acolo am luat metroul până la Opera și bulevardul Haussmann, am admirat cupola clădirii Lafayette- de care va povesteam și aici– iar apoi, ne-am odihnit sus pe terasă, la soare. Am ajuns pe urmă, în Montmartre, ne-am plimbat prin cartier, am intrat în Sacre Coeur, am coborât apoi să vedem Moulin Rouge. Spre seară, doar cu tata- mama capitulase la hotel, de oboseală- am mers la La Defense și repede, repede, să vedem turnul Eiffel. Desigur că ne-am oprit la Trocadero, pentru că mi se pare cel mai bun loc, de unde să vezi turnul pentru prima dată. Când ieși de la metrou, imediat după colțul clădirii Teatrului Național Chaillot, apare turnul, în toată splendoarea lui…

A doua zi am mers la turn, și am stat la coadă să urcăm până în vârf, pentru că nici eu, nici Andrei nu mai fusesem până sus. Am scris aici despre cum pot fi evitate aceste cozi, prin biletele online, însă acum aș vrea să adaug, pentru acest obiectiv, că e bună varianta, dacă ești hotărât, în special pentru lunile de vară, cu cinșpe mii de ani înainte că vrei să vii, în ziua cutare, la ora cutare, la Turn. Exagerez desigur, însă eu când m-am hotărât asupra acestor detalii, era deja prea târziu pentru această opțiune. Am vrut neapărat să urcăm cu toții, așa că după 2-3 ore, eram în vârf. Și nu regret deloc! Dacă vineri am prins o vreme fantastic de bună, sâmbăta se anunța ploioasă și închisă. Așa că aveam emoții despre cum va fi sus de tot. Însă a fost bine: când am ajuns noi, vântul nu bătea deloc, nu mai ploua, și nici nu era prea multă lume, așa că am putut să ne bucurăm de priveliște. Când ne-am dat jos, a început să plouă de-a binelea, așa că fiindu-ne foame, și vrând să ne uităm în vreo două magazine, am ajuns la Les 4 temps, la La Defense ( îmi place tare mult la Vapiano, așa că am mers la sigur). Nu am stat mai mult de jumătate de oră după, prin mall, pentru că oricum mai voiam să vizităm alte obiective, și pentru că era nebunie: sâmbătă după-masă, reduceri, înghesuială în magazine, zgomot, înnăbușeală…am plecat fără să ne mai uităm în spate!

Am terminat traseul cu Notre Dame și centrul Georges Pompidou, precum și cu o plimbare prin ploaie pe străduțele de acolo. Am ajuns înapoi la hotel în jur de 9 seara, părinții super obosiți, eu în schimb încă dornică să nu închei așa repede seara. Așa că, la propunerea lui Andrei, am bifat ceva nou: turnul Montparnasse. E deschis până la 11 jumătate seara, și oferă o panoramă deosebită asupra orașului și mai ales asupra turnului Eiffel care face parade de luminițe, seara, la ore fixe. Nu am stat la coadă deloc, totul era foarte bine organizat, iar angajații foarte amabili, zâmbitori și puși pe glume. Am urcat cu liftul până la etajul 56, unde e spațiul închis ce oferă o panoramă parțială (în cealaltă parte e ceva restaurant unde aseară era o nuntă, așadar sus pe terasă plin de oameni eleganți ieșiți la răcoare), iar pe scări până la etajul 59, în aer liber, de unde poți admira Parisul în voie, 360 de grade. Pe lângă spectacolul oferit de turn, la ore fixe, și care atrage foarte mulți turiști, sus pe Montparnasse, fiind sâmbătă seara și așadar mai multe evenimente nocturne, am avut ocazia să admirăm și vreo 5-6 focuri de artificii.

Și iată-ne înapoi, după două zile minunate! Mama care se exprimă mai mult (foarte mult) decât tata, s-a întors plină de exclamații admirative față de experiența trăită în aceste două zile. Tata, un introvertit desăvârșit, s-a limitat la cuvântul frumos. Pentru el, trăirile interioare sunt mai puternice, iar impresiile le voi auzi în timp, de fiecare dată când va fi provocat fie de o cunoștință, fie de un documentar sau știre, la care mă va chema repede, repede și-mi va zice: uite, fix acolo am fost și noi și…și-mi va povesti fiecare detaliu de atunci, cu o memorie fantastică, cu care încă mă suprinde și acum! La mulți ani, tată! 60 de ani sănătoși și fericiți!

Vă las cu câteva poze din această ieșire: