A doua zi am petrecut-o la Hemisferic și la Muzeul de Știință.
Eu nu sunt genul de persoană care are o curiozitate aparte pentru tehnologie, știință, nu caut aceste domenii neapărat în vizitele mele, dar, dacă apar, nu zic nu…mai ales de dragul prietenului meu care e înnebunit după așa ceva. Așa s-a întâmplat și cu Muzeul de Știință. L-am vizitat, am citit, am încercat, ba chiar am dat și peste un dispozitiv care trata și un subiect din aria mea de interes, și anume cum s-au răspândit și actuala repartizare a limbilor în lume. Așa că per ansamblu, pentru mine, a fost ok…nu mă avânt să găsesc alte adjective, mai entuziaste, ci mă rezum la ok-ish; depinde de ce ești interesat și ce te captivează ca și subiect. Sigur, dacă l-ați întreba pe prietenul meu, ar zice că a fost fantastic!
Și aici am văzut că era un etaj dedicat copiilor, la fel de interactiv cum era de altfel întregul muzeu, care încă o dată, invită la descoperire și învățare prin joacă.
Hemisfericul…ei bine, aici a fost fantastic, dacă mă întrebați pe mine! Rulau vreo cinci sau șase filme-documentare aproape toate având legătură cu minunăția asta de planetă (natură, civilizații) sau cu cosmosul. Am ales să mergem la Misterul Nilului, un documentar care m-a fascinat de-a dreptul! Nu intru în detalii, ci vă spun doar, că e vorba de câțiva exploratori care își propun să parcurgă întregul Nil- de la izvor și până la vărsare (și care și reușesc, de altfel!) și care se filmează de-a lungul celor 114 zile cât a durat expediția, cu bune și cu rele, cu aventuri și obstacole, în cele trei țări pe care le parcurge Nilul- Nilul Albastru doar- Etiopia, Sudan și Egipt. Nu am poze din interior…
Pe lângă faptul că subiectul a fost foarte interesant, iar documentarul foarte bine realizat, mi-a plăcut foarte mult sala și ecranul de la Hemisferic. Eu am asemănat forma sălii cu cea a unui ou tăiat în jumătate, ca o secțiunea transversală, iar pe partea de curbură se află ecranul. Ce e diferit față de IMAX, e faptul că ecranul e mult mai mare decât poți cuprinde dintr-o singură privire, fiind mai mare decât aria vizuală, ceea ce înseamnă că trebuie, în permanență, să-ți miști capul, privirea ca să poți vedea cât mai mult. Ceea ce îți dă și o senzație cam ciudată, parcă ești mult mai mult în film, decât în cazul un IMAX obișnuit. Partea mai puțin plăcută, mai ales în cazul celor ca mine, care au rău de mișcare, e că pe alocuri poți să te simți mai puțin plăcut, să zic așa, amețit și alte simptome care țin de acest rău de mișcare. Eu nu am zburat niciodată cu elicopterul, iar în film era o scenă în care, aveai impresia că ești în elicopter și survolezi, printe niște stânci, Nilul…ei bine, pot să va spun, că deși nu am fost cu elicopterul, nici nu-mi doresc să mă duc prea curând, cam așa de amețită m-am simțit! De fapt, înainte să înceapă filmul, în sală se anunță, că dacă, pe parcurs ți se face rău, să închizi ochii. Ceea ce am și făcut de câteva ori!
Dar exceptând acest aspect, totul a fost, după cum am mai spus, fantastic pentru mine! Recomand! Filmul era în spaniolă, dar la intrare, primești căști, pe care le poți seta în vreo șapte limbi, așa că partea de traducere și înțelegere, nu e o problemă.
Ca să închei șirul poveștilor legate de acest orășel, vreau doar să va spun faptul că L`Umbracle nu percepe nicio taxă de intrare, dar nici nu impresionează ca și grădină- pe mine cel puțin nu m-a impresionat. Mi-a plăcut în schimb, că de-a lungul falezei de lângă L`Umbracle, erau niște bomboane-statui imense, îmbrăcate în diverse steaguri. Oare era ceva excepțional sau încă sunt acolo? Am văzut anul trecut una identică, în față Ambasadei Qatar-ului din Paris. Încă nu am aflat ce e cu ele…poate mă ajută cineva?
Piuneză din iulie 2012