După cum am mai zis, atunci când vizitez un oraș, îmi place să încerc cât mai multe din ceea ce are el de oferit: plimbări pe străzi, muzee, magazine, privit oameni, catedrale, alte clădiri sau spații de interes turistic (sau nu), baruri, parcuri, cartiere boeme, panorame din clădiri înalte etc, etc…ați înțeles ideea! 🙂 Mă cam pregătesc dinainte cu ceea ce e de văzut, dar las loc și surprizelor, adică să descopăr la fața locului ce ar mai fi de făcut.
În circuitul prin Andaluzia cu care tot defilez aici (pentru că mi-a plăcut la nebunie), am poposit și în Sevilla pentru trei zile. Și cum să fiu aici și să nu vizitez Catedrala din Sevilla? E acolo, pe lista obiectivelor neapărat de văzut în oraș!
Ridicată de-a lungul a mai bine de 100 de ani (din 1401 până în 1528) pe locul vechii moschei Almohad, construcția reprezintă cea mai mare catedrală gotică și a treia mare biserică din lume, după biserica Aparecida din Brazilia și bazilica Sfântul Petru din Vatican.
Biletul de intrare în catedrală și urcarea în turnul La Giralda (fostul minaret al moscheii, devenit clopotniță, de la înălțimea căruia- 105 m, ai o panoramă frumoasă asupra Sevillei) este de 9 euro. De așteptat la coadă, nu cred că au fost mai mult de 20 de minute- și asta în septembrie, când temperaturile nu mai sunt așa ridicate, iar turiștii iau cu asalt orașul.
Catedrala din Sevilla are 15 porți (8 dintre ele mai mari) și 80 de capele (Capilla Real fiind cea mai mare); tot aici se află un altar principal, un muzeu dedicat operelor și picturii seviliene, o zonă dedicată corului, un spațiu unde se află mormântul lui Cristofor Columb, Sala Canonicilor (Capitular) cu pictura lui Murillo- Imaculata Concepțiune, Sacristia Mayor, primul spațiu renascentist al Catedralei cu o cupolă mare și frumos decorată, Sacristia de los Caliceres unde se află o parte din tezaurul Catedralei. La exterior se află Curtea Portocalilor, rămasă de pe vremea dominației musulmane, astăzi integrată în structura creștină a catedralei.
Cât despre durata unui tur, eu aș zice că s-ar încadra undeva la două ore, dacă e să ținem cont și de La Giralda. Urcarea în turn nu e dificilă, culoarul e destul de larg cât să se poată forma un șir de urcare și unul de coborâre, ba chiar sunt destule zone unde poți poposi să îți tragi sufletul și să admiri priveliștea.
Citeam în ghidul pe care-l am, cum că sărbătorile și procesiunile care au loc în Sevilla în Săptămâna Sfântă sunt foarte cunoscute și apreciate în Spania, așa că dat fiind faptul că în curând va fi Paștele Catolic, poate sunteți în zonă și pe lângă acestea, vizitați și Catedrala din Sevilla.
Read More