Am fost în Asia. Din nou. :))) Râd pentru că dacă m-ați fi văzut ce hotărâtă eram la începutul anului trecut, ca în 2015 să mă duc prin alte părți ale lumii, să ajung pe un continent nou…de neînduplecat, vă spun! Ahaaaam. Până am dat cu ochii de oferta de la Qatar din iulie. Și din două-trei mișcări, eram cu biletul de Bangkok cumpărat. De neclintit, vă spun! Mda…gândul că aș putea să revăd Thailanda m-a făcut să uit total de rezoluția de la începutul anului.
Așa că am zis că am putea petrece câteva zile în Bangkok, apoi dăm o fugă până la Siem Reap, că tot îmi doream demult să ajung la Angkor Wat și apoi Vietnam (Hanoi și Halong Bay). Doar că, după ce am cumpărat biletul, am rămas cu planul și nu m-am mai preocupat de organizare până prin octombrie (plecarea era în a doua parte a lunii noiembrie). Așa că, atunci când m-am pus pe treabă (târziu, recunosc, dar am fost foarte prinsă) mi-am dat seama că socoteala nu se potrivește: cu avionele, cu vizele, cu ieșiri-intrări în Thailanda, cu trimis pașapoarte la București pentru viză, costurile mult prea mari pentru ce mai rămăsese disponibil în Halong Bay etc. Drept urmare, cu o lună înainte, a trebuit să regândesc planul: am renunțat la Vietnam și am zis să nu-l tratez cu superficialitate- țara asta merită cel puțin două săptămâni si un traseu mai generos, nord-sud. Au rămas 2 zile întregi de Bangkok, 3 de Siem Reap și 7 libere. Am luat google maps, momondo și booking-ul și iată ce a rezultat:
- 2 zile în Bangkok, de duminică până marți. Mai fusesem și în 2011, dar cum am prins indundațiile teribile care au afectat zona în acel an, nu am reușit să vedem multe zone faine (și câte ar mai fi încă!). Ne-am plimbat pe străzi, am fost la Night Market, am petrecut o zi în zona fluviului Chao Phraya (cu vaporașul de la un punct la altul de vizitat), am fost la Wat Pho (templu budist), am intrat rapid și în două-trei mall-uri, ba chiar am ajuns și pe Khao San Road, una din cele mai cunoscute străzi în rândul turiștilor (nu mi-a plăcut cine știe ce).
- 3 zile în Siem Reap, Cambodgia, de marți dimineața până joi seara. Se ajunge ușor și repede, la o oră de zbor. Prima dată în Cambodgia! Cum plusurile au depășit cu mult minusurile, templele, oamenii, peisajele, m-au făcut să mă întorc cu amintiri foarte plăcute. Și încântată! Abia aștept să vă povestesc mai pe larg! Până atunci, pot să vă spun că principala activitate de acolo a fost vizitarea templelor, cu admiratul pădurilor cambodgiene, a zonei rurale; am dat și câteva ture de oraș, prin piețe, magazinașe, ba chiar am nimerit și zilele în care se desfășura festivalul Râului/Apei (Water/ River festival).
- joi seara, întors în Bangkok; ne lăsasem bagajele la hotel, chiar dacă nu am mai avut cazare acolo cât timp am fost plecați în Siem Reap; ne-am dus cu un rucsac mic fiecare- mult mai comod și absolut suficient pentru trei zile (și nici nu mai fost nevoie să ne luăm bagaje de cală cu această ocazie)
- au urmat apoi 3 zile de Kuala Lumpur, de vineri până duminică. Malaezia a fost țara cu care am înlocuit planul de Vietnam. Ușor de ajuns din Bangkok, aproape (aprox. două ore și ceva de zbor) și fără să fie nevoie de viză. Eram prima dată și aici, însă în trei zile nu am reușit să vedem multe din câte ar fi de vizitat/descoperit din oraș. Am fost în turnul Kuala Lumpur (cu o panoramă mult mai bună asupra orașului decât ar fi fost din turnurile Petronas- zic eu), ne-am plimbat pe străzi, parcuri, magazine (inevitabil la câte sunt!), am fost la Muzeul Național (am eu o slăbiciune pentru muzeele naționale de istorie și nu rezist dacă e vreunul în preajmă), am ajuns în zona istorică (Merdeka Square, clădirea Sultan Abdul Samad, Kuala Lumpur City Gallery, biblioteca, biserica St. Mary etc). Mi-ar mai fi plăcut și Parcul Orhideelor, Parcul Fluturilor, peșterile Batu, dar nu am mai avut timp. Data viitoare…:)
- și cum am zis să și stăm locului, fără activitate, am căutat o zonă de plajă în Malaezia, cu vreme bună și evident, un aspect necesar în această ieșire, să fie ușor de ajuns. Așa că, au urmat 4 zile, în insula Langkawi, de dumincă seara până joi. Dar cum stat locului sută la sută nu se poate în cazul meu, am dat câteva ture: sus la SkyBridge cu telecabina (panoramă superbă!), la acvariu (pe principiul să nu treacă un an și să nu merg- mai bine lăsam să treacă! mic, ușor interesant, cu un preț mult prea mare), vizită în Kuah, principala așezare de pe insulă- ce să zic, bine că nu am stat mult și acolo. Plaja și SkyBridge-ul au meritat din plin!
- joi ne-am reîntors în Bangkok- avionul de întoarcere era vineri noaptea spre sâmbătă. Așa că am avut iarăși încă o zi plină în Bangkok, în care nu am făcut decât să ne plimbăm pe străzi și să ne mai cumpărăm una-alta, fără niciun plan. Ah da, să nu uit de masaje, mâncarea extraordinară, fructe! fără așa ceva nu se poate! Iubesc orașul ăla!
Am umblat ca nebunii. De vină sunt eu, normal. Când s-a terminat, am zis că nu o să mai organizez atât de multe locuri în așa scurt timp. Atunci eram ferm convinsă de ceea ce ziceam, acum nu mai am încredere, că știu că nu am toate luminile aprinse la mansardă când vine vorba de călătorii, acum sunt flexibilă și deschisă posibilităților. 😉
Read More
Am primit newsletterul in care eram anuntata de postarea ta despre noua vizita pe continentul Asiatic. Din pacate, doar acum am reusit sa citesc povestirile tale. Dar stii cum se spune: mai bine mai tarziu decat niciodata.
Sunt impresionata de peisajele fotografiate. Nu am avut ocazia sa merg pe continentul asiatic, dar prietenii mei care au fost deja, asemenea tie, vor mereu sa revina pe aceste meleaguri. Acum inteleg si de ce 🙂 .
Da,e ceva in acea parte a Asiei, care te face mereu sa vrei sa revii. Locurile, oamenii, mancarea, atmosfera…Sper sa determini ocazia aceea sa vina cat mai repede si sa-mi spui cum ti-a placut pe acele meleaguri! 🙂
Buna Oana. Anul viitor vreau sa merg in Thailanda si vroiam sa stiu cum ai facut cu viza. Ai luat de la ambasada sau on arrival? A trebuit sa ai si alte acte cu Tine in afara de pasaport ? Este problema daca vrei sa iesi din thailanda si sa te reintorci in perioada cand ai viza? As vrea sa i-au viza on arrival si nu stiu daca doresc sa calatoresc in tara vecina si sa MA reintorc ar fi O problema? Merci
Buna Anca,
trebuie sa iti povestesc mai in detaliu, asa ca revin in 2 zile. Acum sunt pe drumuri si e putin mai complicat. Reeeevin! 🙂
Anca, am revenit!Eu mi-am luat viza de la ambasada. De fapt, cum stau in Cluj si nu am avut timp sa merg pana la Bucuresti, am mers la o agentie de turism, am cumparat biletul de avion Bangkok- Siem Reap prin ei si in acest fel i-am rugat sa imi intermedieze si viza de Thailanda. Am cerut una cu 3 intrari pentru care am platit 45 de euro, desi dupa ce am primit pasaportul inapoi, am vazut ca pretul era de 90 euro- nu stiu ce s-a intamplat acolo. Se poate sa iti iei si VOA (Visa on Arrival) si dupa ce iesi, sa aplici din nou, dar aici ar putea exista probleme (depinde de ofiterul peste care dai, daca e suficient de atent sa vada ca tocmai ce ai iesit si intri din nou). Cum sunt multi expati in Thailanda care nu aplica pentru vize permanente si se folosesc de iesirile acestea scurte ca sa revina la perioada de sedere admisa pe teritoriul thailandez, se urmareste destul de atent acest aspect.
Eu as zice sa urmaresti foarte atenta site-ul lor pentru ca pana anul viitor sunt posibile modificari. S-ar putea sa existe posibilitatea unei singure vize comune pentru tarile din sud-est. Daca nu apar modificari, calculeaza-ti de cate intrari ai avea nevoie, si mai bine ia viza de aici din Romania. Ce e sigur, e sigur! Legat de acte, costuri etc, site-ul lor este cea mai recomandata sursa:
http://www.thaiembassy.org/bucharest/en/services/2723/26857-Tourist-Visa.html
Sa-mi spui, te rog, daca mai pot sa te ajut cu ceva!