…sau Pearl River Delta, căci sub această denumire este cunoscută zona din provincia Guangdong, la vărsarea râului Perlelor în marea Chinei de Sud.
După vacanța din 2011 în Thailanda, dorul de Asia și curiozitatea, ne-a făcut să ne așezăm din nou în fața hărții și să vedem ce am putea ataca. Și cum Andrei era atras de Hong Kong, iar o vacanță în Asia, ca să pice bine, e recomandat să fie de minim două săptămâni, m-am pus pe făcut un plan despre ce am mai putea vedea pe lângă, doar nu stăm locului atâtea zile și într-un singur oraș. După ce am citit cât am putut, am împachetat frumos informația și i-am prezentat-o sub o denumire pompoasă: ne vom petrece vacanța în zona urbană a Pearl River Delta, iar traseul va cuprinde triunghiul format de celebrul Hong Kong, de portughezul Macao și de chinezul Guangzhou. Asta înseamna că luam la pas Hong Kong-ul timp de vreo 5 zile, descopeream influența portugheză și cazinourile din Macao, vreo 3 și pășeam pentru prima dată în China (deși și HK și Macao fac oarecum parte din ea, dar au statut de regiuni autonome speciale R.A.S), în Guangzhou sau Canton. Ștampilă pusă, plan aprobat, gata de aventură!
Zona aceasta aflată în proximitatea gurii de vărsare a râului Perlelor cuprinde o suprafață de aproximativ 40000 km2, cu aproximativ 50 milioane de locuitori doar în marile orașe ale regiunii (cu totul populația depășeste suta), fiind intens urbanizată, iar cât ne-a fost dat să ne plimbăm, peisajul a alternat de la orașe cu clădiri super moderne, la cele cu locuințe modeste, oricum ar fi fost ele, oameni erau peste tot! plin! Cam altceva față de exotismul primei călătorii în Asia, pe tărâmuri thailandeze…
Despre viză
– pentru Hong Kong și Macao nu am avut nevoie de viză. Românii pot să poposească până la 90 de zile, cu un pașaport „ nedeteriorat, a cărui valabilitate să depăşească cu cel puțin o lună perioada șederii în Hong Kong”
– pentru China, da, este nevoie. Așa că ne-am propus să luăm viza pentru China din Hong Kong. Numai bine cu această ocazie am putut să vedem cum se desfășoară lucrurile acolo din punctul acesta de vedere. După ce ne-am asigurat ca avem la dosar toate cele necesare (poze, formular completat, copie după rezervarea de la hotel, pașaport), am pornit spre (o traducere aproximativă) Birourile administrative ale Ministerului Afacerilor Externe a Republicii Populare Chineze în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong (ufff, ce lung mai e numele). Aici se aplică pentru viză. După vreun sfert de oră în care ne-am învârtit în jurului unor clădiri, pentru că efectiv nu ne puteam da seama pe unde s-ar ajunge la birourile respective, am găsit și intrarea. Înainte de a merge în Hong Kong, citisem diverse experiențe ale altora în legătura cu viza pentru China din Hong Kong. Unii au avut parte de stat la rând cu orele, alții au avut alte cine știe ce probleme, pentru alții totul a fost repede și bine. Experiențe variate. Nu știu care sunt cazurile cele mai frecvente, dar pentru noi totul a decurs fără probleme. Era vineri, 30.11, ora 11.30. Rețin ora, pentru că la 12 urma să înceapă pauza de masă și regretam că nu am calculat mai bine timpul ca să ajungem puțin mai devreme. Deși pe site se recomandă evitarea intervalelor 10.30-11.30 si 14.00- 15.30. Oricum, am ajuns acolo, am trecut de Security check, ne-am luat număr de ordine și când intrăm în sală, vedem doar vreo doi-trei oameni. Fără cozi, fără aglomerație. Așa că în câteva minute, eram cu dosarul despus. Ca și cost a fost puțin mai mult, pentru că am plătit o taxă de urgență, ceea ce ne-a dus spre aproximativ 500 dolari HK (aprox 57 euro). Luni, ne-am dus și ne-am ridicat pașapoartele, cu viza categoria L: turist, o singură intrare permisă în China și cu o ședere maximă de 30 de zile. Totul rapid și bine. În Hong Kong, sunt tot felul de agenții /firme la care puteți merge să vă depuneți actele pentru viză de China și se ocupă ei de tot (ca să nu stați la eventualele cozi), însă eu nu m-am simțit confortabil să-mi las pașaportul pe acolo și de aceea am preferat să mergem noi direct.
Detaliile legate de durată, cazare, transport, traseu, puteți găsi aici.
Ca și regulă, eu sunt cam bucuroasă de orice călătorie, doar că gradul de încântare și entuziasm diferă ca intensitate. Spre deosebire de prima mea vacanță în Thailanda, unde totul a fost în categoria wow, din călătoria în regiunea urbană a Râului Perlelor, m-am întors cu sentimente variate. Despre Hong Kong am început, cam timid, să povestesc aici. Despre Guangzhou și Macao urmează, în viitorul apropiat. Iar pe parcurs, vă voi detalia cum a fost peste tot. Deocamdată, vă las cu câteva poze din fiecare oraș.
Read More