Sintra, Sintra…..atât de mult mi-a picat cu tronc, încât am hotărât să revenim într-una din zilele următoare, deși nu era prevăzut. Nu regretam foarte mult că pierdeam o zi de plajă și apă- deși iulie și temperaturi foarte ridicate, apa era rece de-a binelea. Scena de fapt era ceva de genul: stăteai la plajă, te încingeai bine de tot, te ridicai hotărât să te răcorești în apa cea îmbietoare, însă de la primul contact, aveai o senzație de îngheț. Cu multă îndârjire, am reușit de câteva ori să intru până la… genunchi! deh, ocean! combinația aceasta de super cald afară și apă foarte, foarte rece, nu mă făcea așadar să regret că nu stau încă o zi la plajă. Așa că o nouă tură la Sintra, a picat de minune. Mai ales că, din lista generoasă a obiectivelor de vizitat aici, am ales palatul și grădinile Monserrate.
De data asta, m-am învățat minte: am zis pas autobuzului și am folosit trenul:de la Estoril la Lisabona (în jur de 2 euro tura, 40 de minute, deși distanța e de doar 25 de km- asta pentru că are foarte multe opriri), iar apoi Lisabona- Sintra (după cum spuneam și aici).
Și după achitarea a 6,50 euro pentru un bilet, iată-ne pătrunzând în lumea Monserrate.
Istoria îndepărtată a palatului și a spațiului din jur începe undeva prin 1500, însă construcția și grădinile așa cum sunt ele astăzi, sunt rezultatul muncii arhitectului James Knowles. Acesta a fost angajat să dea formă viziunii pe care o avea proprietarul, Francis Cook, asupra a ceea ce urma să fie reședința de vară a înstăritei familii de englezi. Acesta a reușit să-l achiziționeze în 1863, după șapte ani de când a făcut primele demersuri pentru a intra în posesia lui. Francis Cook, călător pasionat, și-a dorit un palat care să combine elemente gotice, cu cele de influență indiană și maură, care să se integreze în grădinile pe care și le-a construit cu plante aduse din toată lumea. Și l-a avut:
Familia Cook a fost proprietara Monserrate pentru trei generații. Iar pe lângă membrii familiei care-și petreceau verile la Sintra, reședința a primit mereu vizita numeroșilor prieteni, care erau invitați să vină, chiar și câte o lună, în vacanță aici. Tocmai de aceea, palatul a fost gândit și dotat cu încăperi specifice, la dispoziția familiei și a oaspeților: cameră de biliard, cameră în stil indian pentru pictură, alta pentru muzică, o bibliotecă, o capelă, o sală încăpătoare pentru servit masa.
Proiectându-mă înapoi în timp, am rămas fascinată de frumusețea grădinilor, așa cum au fost ele gândite acum aproximativ 150 de ani, ca un peisaj rezultat din pasiune pentru natură și călătorit. Să străbați lumea, să îți dorești ca o bucățică din ea să fie în grădina ta și să construiești totul cu migală și mai ales răbdare (transportul plantelor pe corăbii era o operațiune delicată și de lungă durată), pentru asta l-am admirat pe Cook! Grădini japoneze, mexicane, poduri, cascadă, poteci cu hortensii, magnolii, pini, azalee, camelii…..v-am convins? o varietate care dă totuși un rezultat minunat! Planificați-vă cel puțin vreo trei ore de hoinărit și savurat Monserrate.
Din tot ceea ce are Sintra de oferit, am reușit să ne bucurăm în vacanța din 2010, doar de cele trei obiective descrise: Castelul Maurilor, Palatul Pena și Palatul Monserrate. Mai sunt….ah, și încă câte! Tocmai de aceea, mă gândesc că dacă nu am dedicat mai mult de două zile Sintrei atunci, am un motiv perfect să vreau să mă reîntorc! Problema e că, pare-se, luată de valul amintirilor din călătorii, tind să tot vreau să mă reîntorc în multe locuri, iar în același timp, ard de curiozitate să descopăr altele noi…tz..tz..tz…cum să le mai împac pe toate? 🙂
Read More