De obicei, evit să stârnesc discuții sau vreo polemică, dacă nu am toate elementele sau experiențele la “purtător”. Dar de data aceasta, mă avânt pentru că trebuie să mă exprim…. 🙂
Am în jurul meu și în cercul meu de prieteni, colegi și cunoștințe, o mulțime de mame tinere. Fiecare cu stilul ei de părințeală, de la cele relaxate care-și urmează instinctul, până la cele care citesc totul în domeniu, ascultă sau chiar merg la conferințe despre cum să-ți crești copilul, cum să faci una, cum să faci cealaltă, și între aceste două extreme, o multitudine de variațiuni. Nu am copii, nu știu unde m-aș situa eu, nu mă bag să spun ce cred, pentru că nu ar fi corect. Fiecare cum consideră și cum simte…
Daaaaarrrr, când vine vorba despre călătoritul cu copiii, aici chiar vreau să-mi exprim părerea pe care o am în momentul de față.
Și să vă explic: tot în rândul mamelor din jurul meu, am observat că și la subiectul călătorii după ce ai devenit părinte, avem o paletă la fel de largă; de la cele care după câteva luni, își reiau obiceiurile de călătorit, trecând prin cele care merg în continuare în vacanțe, dar, desigur, într-un mod adaptat noii situații și până la cele care nu mai merg niciunde. La fel, fiecare cum consideră că e mai bine….Tocmai de aceea nu înțeleg, de ce, atunci când discutăm despre călătorii, destul de multă lume, îmi spune pe un ton dramatic: ce fain că te duci în vacanțe, du-te acum, până mai poți!! că după….tz tz tz… Gata, stop, bye, bye! La început nu prea am băgat în seamă toate astea. Apoi, cum am văzut că numărul celor care-mi spun asta crește, am început să mă gândesc mai mult și să observ ce se întâmplă cu oamenii din jurul meu, în această privință.
Cei care mi-au prezentat această perspectivă sumbră, nu s-au legat de factorul financiar ca fiind cel care pune stop călătoritului. Ci de tot felul de altele: ba că nu o să mai reușești să te organizezi, ba că nu o să mai poți să te desprinzi de copil, ba că nu o să mai vrei altceva…stop, stop, stop….adică, cum?
Adică, înțeleg că în primele luni sau chiar un an, te mai liniștești, să prindă forță și copiluțul, că va trebui să te organizezi mai bine, că nu o să mă mai duc departe (poate), ci o să aleg destinații apropiate, că o să-mi adaptez programul, că nu mai merg prin muzee cu orele, că plânge ăla micu’, dar de aici și până la a nu mai călători, e cale lungă.
Discutam acum câteva zile cu dragele mele colege de serviciu exact subiectul acesta, pe care, desigur, eu l-am deschis, pentru că ardeam să le aflu părerea. Concluzia a fost că this is bullshit, și faptul că cineva alege să nu mai călătorească, iar apoi se plânge pe acest subiect, ca și cum ar pune în cârca copilului această consecință negativă, e un comportament care nu intră în sfera normalității, așa cum o înțeleg eu, cel puțin. Cu alte cuvinte, ai făcut această alegere? foarte bine! asumă-ți-o! nu da vina, pentru că da, dai vina, pe faptul că e copilul la mijloc. Mai mult decât atât, de ce consideră toate aceste persoane, că și eu o să urmez acest drum? prin faptul că vii și-mi spui dramatic că vaaaai, profită acum, sugerezi clar că și eu îți voi urma alegerile…ceea ce nu mi se pare prea corect, nu? suntem cumva la fel? există doar acest deznodământ?
I. care va pleca cu copilul de nici doi ani în Hawaii în această vară, A. care a fost cu fetița în Austria în vacanța de iarnă, A. care-și urcă copiii în mașină și direcția Bulgaria, Budapesta etc, R. care nu și-a schimbat obiceiul și își lasă copilul la bunici din când în când, multe cupluri care se iau și merg în city break-uri fără copil (șoc și panică), familiile cu copii cu care mă intersectez în vacanțe, plajele asiatice cu o sumedenie de familii europene cu copii micim mici, blogurile de travel care abordează fix această temă, toate exemplele îmi arată că se poate.
Asta e poziția mea de acum, declar, susțin și semnez.
Voi cum vedeți lucrurile? ce exemple aveți? cei care aveți copii, cum vi s-a schimbat stilul de viață în privința călătoriilor?
Aștept păreri cu nerăbdare…
Read More
Tot pe tema aceasta am avut discuții în grupurile noastre de prieteni și multi ne spuneau că gata, s-a terminat cu călătoriile noastre. Ei bine, nu e chiar asa. Poți să călătorești mult și bine, numai că trebuie să o faci mai responsabil. Pe tema aceasta am scris și eu în acest post: http://www.bucketlist.ro/concediu-la-mare-croatia-cu-un-bebelus/
Și am scris mai mult pentru cei din anturajul nostru care au început să strâmbe din nas când m-au auzit că vreau să merg în Croația, cu un bebeluș.
Da, uneori trebuie sa alegi foarte bine locurile pe care vrei să le vizitezi cu un copil mic, dar mai ales cum vrei să le vizitezi. Detalii găsești aici:
http://www.bucketlist.ro/lacurile-superioare-din-parcul-national-plitvice-guest-post-de-bebelus/
Merci, Ovidiu! de acord cu tine: da, inca se poate dar intr-un mod adaptat noului context!
Nu sunt parinte, dar eu cred ca cei care vad in copii un impediment in a calatori fie nu calatoareau nici inainte, fie gasesc in asta o scuza sa nu o faca, ascunzand astfel alte motive.
Desigur ca vacantele cu copii nu mai sunt la fel ca cele in doi, dar adaptate si organizate cum trebuie pot fi minunate, sunt convinsa.
Am vazut oameni cu bebelusi in campinguri. Aveau cort incapator, echipament corespunzator si toate cele necesare. Deci se poate, doar vointa sa fie :)!
Da, totul tine de vointa. Totusi, stau si ma intreb cum inainte iti placea mult sa calatoresti si abia asteptai, iar dupa copil, nu mai poti sa te organizezi sa faci o iesire de cateva zile? Chiar cunosc cazuri! Sa-ti scada brusc vointa? sa nu mai vezi sensul de a calatori? copilul sa fie totul? ma sperie schimbarile acestea radicale…Poate sa se intample, nu zic, dar sa presupui ca toti au acelasi traseu, simt la fel, aleg la fel, mi se pare putin peste limita! Scuze, cred ca sunt putin cam (mult) pornita pe acest subiect, zilele astea 🙂
Citind si ce scrie Andreea mai jos tind sa cred ca depinde de la caz la caz. Depinde de copil probabil, unii sunt mai linistiti altii nu, depinde de parinti, de vointa si de adaptabilitatea lor, de experienta care o au in calatorii si probabil ca si de tipul vacantei vizate. O sa aflam si noi intr-o zi. :p
Larisa, sunt tare curioasa ce teorii vom scoate la acel moment! :))) ramanem la ideile de acum sau suferim vreo revelatie?
Noi nu calatoream foarte mult nici inainte de copil, dar de cand a venit copilul nu am mers in afara tarii. Ne-am plimbat prin tara, am facut excursii scurte pentru ca:
– primele doua luni copilul meu nu a dormit mai mult de o ora o data. Mi se parea ca o sa cedez fizic si psihic de la oboseala. Mi se parea o provocare sa ies la plimbare in parc, daramite sa planific o excursie
– dupa doua luni a inceput sa doarma mai mult dar nu foarte mult. Am inceput excursiilw prin tara unde am observat ca se adapteaza greu la locatii noi (din nou nu dormea deloc in prima noapte intr-un loc nou) si drumurile erau nasoale (nu doarme in masina/tren, vrea sa se dea jos din scaunul de masina, in general plange cand mergem undeva ceea ce e obositor pentru toti cei implicati)
-dupa 6 luni am inceput diversificarea. Pentru excursiile mai lungi ne deplasam cu bucataria dupa noi pana am aflat ca nu omoram copilul daca ii dam sa manance din borcanase de cumparat
– bagajele sunt mai voluminoase pentru ca bebelusii se murdaresc des
– tot la 6 luni au inceput sa apara dintii, treziri dese noaptea, plans muuuult
– la 9 luni prima viroza a copilului-nasol rau, nu putea sa respire deloc, nu poate sa zica ce il doare, nu mananca, nu doarme, suferiti impreuna…nu mai vrei sa vezi copilul asa vreodata si te gandesti ‘nu mai mergem nicaieri o perioada, sa mai creasca ca poate trece mai usor peste boli, reducem contactul cu straini cat mai mult’. Si cand pleci iei cu tine o farmacie intreaga si te interesezi unde sunt pediatri si camerele de garda in orasele pe care le vei vizita.
– te gandesti sa lasi copilul la bunicii pe care ii adora. Dupa ce treci peste remuscari (ca nah, abandonezi copilul nevinovat si esti un parinte egoist), esti pe drum inspre destinatie si suna bunicii ca plange de cand am plecat cu sughituri si nu il pot linistii cu nimic…nasol…mai amanam excursiile o vreme, ‘sa mai creasca’
Momentan mi se pare complicat sa plec departe cu copilul, mai ales ca e in etapa in care invata sa mearga si nu vrea sa stea deloc in carucior sau in brate/sistem de purtare. Oriunde am fi as sta tot pe langa ea si nu as putea sa ma ocup de altceva/sa ma bucur pe deplin de o locatie noua.
In concluzie: cred ca depinde mult de parinti si de copil. Sunt curioasa ce zic alti parinti despre calatorii.
Andreea, felicitari! nu am stiut ca ai o fetita (am inteles bine ca e fetita, nu?)
Inteleg ce mi-ai povestit! merci ca ne-ai impartasit! depinde foarte mult si de copil, si de parinti! Si eu ziceam ca in primele luni, pana prinde forta, mi se pare in regula sa stai mai mult linistit. Daca chiar sunt probleme cu somnul, plansete, raceli sau boli ale bebelusiei, normal ca nu poti sa te deplasezi. Dar partea buna e ca, ma gandesc, ca trece si perioada asta…Dar ca si idee pe care o sustin in continuare, ca sunt copii si copii (si parinti si parinti desigur) e ca nu pot sa accept feedback-urile din partea unora care vin cu atitudine de sfarsitul lumii in ceea ce ma priveste pe mine. Poate ca voi avea parte de o experienta ca a ta, poate voi avea parte de una mai putin zbuciumata, cine stie…dar nu pot sa mi se spuna ca va fi rau, din start! Sper sa va vina cheful de plimbat in trei, pentru ca geografului ii sade bine cu drumul, nu? 🙂
Adelina (desi pentru mine Petro ramai :), sunt de acord ca depinde de multi factori, tocmai de aceea si rezultatele pot fi diferite pentru fiecare.
Multumesc de urari! un an cat mai bun si tie! ma bucur ca aveti planuri pentru la vara! pe unde v-ati gandit sa va aventurati?
Eu sunt total de acord cu tine, da, un copil iti schimba viata, insa nu ti-o poate anula, asta doar tu o poti face :). Daca nu te astepti sa fie ca “a walk in the park”, o vacanta cu copil poate fi foarye ok 🙂
Noi avem una bucata copil (imediat face 3 ani) si am calatorit fix la fel de mult ca inainte (adica chestii scurte de weekend prin tara si vacanta de vara pe alte meleaguri) 🙂
Prima vacanta cu el a fost la 6 luni, in Croatia si a fost foarte fain, cu toate trezirirle, urletele, tzitzi&co
Si nu, piciul nu e vreun ingeras de copil (nu ma intelege gresit, toti sunt ingerasi 🙂 ), doar ca al meu nu e unul din ala linistit…
Am facut opriri mai dese pe drum, am luat marsupiul cu noi si am incercat sa ne relaxam (bine, asta cu relaxarea vine un pic mai greu)