Gata, city break-ul la Bergamo și Verona s-a încheiat, mi-am luat porția de Italia mult dorită! de fapt, am luat mai mult porțiile…la propriu…pentru că a fost din nou, (și nici nu se putea altfel, doar e Italia, nu?!?) o adevărată sărbătoare pentru papilele mele gustative. Dar, hai să nu povestesc acum despre asta, parcă e încă prea recentă ultima poveste cu mâncare și cine știe ce impresie v-ați face despre mine (și s-ar putea să aveți dreptate!). Așa că înainte de altceva, vreau să vă povestesc despre cum am pus în practică expresia cu orbul care a nimerit Brăila.
Context: vizităm Arena din Verona, amfiteatru roman bine conservat, unul din principalele obiective turistice ale acestui oraș (aș zice chiar principalul).Citisem că aici au loc o sumedenie de spectacole (de operă, în principal) și că stagiunea s-a terminat undeva pe la începutul lui septembrie. Așa că nu mersesem cu speranța că voi vedea vreun spectacol, ci pur și simplu că vizităm Arena (6 euro/persoană) și cam atât.
Stând la coadă, vedem un afiș cu un spectacol; citesc așa, printre rânduri…operă…pop…ice…trec repede, nu rămân să mă gândesc la asta pentru că deja intrăm. Odată ajunși în interior, văd că e rost de treabă serioasă cu spectacolul acesta: patinoar, boxe, pregătiri, o mulțime de oameni agitați. Boooon, hotărâm, așa într-o doară, că dacă mai sunt bilete, hai să mergem, că nu avem nimic altceva de făcut mai interesant spre seară.
Ieșim (despre Arenă, în episoadele următoare, ca să nu-mi pierd subiectul) și direct la casa de bilete. Mai erau încă dintre cele mai scumpe și spre surprinderea mea, și dintre cele mai ieftine. Evident că….dați-mi două cu 38 de euro/persoană, vă rog, că nu “oi lua“ cu 140, totuși… Am și eu limita mea (de zgârcenie). Hai că cineva trebuie să contrabalanseze în relația asta, nu??? :))
Ora începerii: 9 seara. De la bilete ni se spusese că Arena se deschide undeva în jur de 7-7.30 (ambiguu, așa, în stil italienesc). Trecem pe la 6.30 pe acolo, în căutarea unei terase unde să luăm cina. Cozi deja formate la fiecare intrare. Cu trei ore înainte! Ne întoarcem pe la 8 și ne așezăm și noi la cozile care deja ajunseseră să fie destul de lungi. În mai puțin de jumătate de oră suntem în arenă, cu acces în partea de sus, de unde se vedea de altfel destul de bine. Prețul mai mic era justificat de faptul că nu erau scaune, ci stăteai direct pe treaptă (destul de înaltă)…așa în stil român. Ne dăm seama în scurt timp că urma să participăm la un show televizat, transmis în direct de Canale 5, așadar cu tot cu pauzele de publicitate în care nu se întâmplă nimic; măcar când te uiți la televizor, mai schimbi canalul la publicitate, aici, stai, și stai, și stai… și realizezi că tare multă publicitate mai au și italienii ăștia!
Se număra înapoi, hai, 3…2…1… suntem în direct! Ni se urează bun venit la un spectacol care va combina patinajul, cu arii celebre de operă, cu muzică pop și cu un show de lumini. Și zice vocea (prezentatorii încă nu erau apăruți) că începem cu Pharrell Williams. În capul meu, o melodie de-a lui pe care ar începe patinatorii să facă show. Nici nu-mi termin bine gândul că apare Pharell pe scenă și începe cu Happy în sus, Happy în jos. Mă întorc către Andrei și îi zic suav și literar (asta ca să mă leg de ce voiam să spun mai sus cu Brăila și cu orbul): frateeee, dar noi unde am nimerit??? Adică na, nu zic că Pharrell Williams e super artist, dar nici nu mă așteptam să-l văd așa tam-nesam pe scenă…. De altfel, a fost cam plictisit băiatul. Nici când a intrat pe scenă Federica Paniccuci ca să facă puțină conversație ,așa de dragul spectacolului televizat, nu prea a avut chef de vorba.Federica se tot agita pe acolo, în stil italian, iar Happilica ăsta a lăsat-o să-l tot întrebe și i-a zis doar atât: bella. Și a plecat…:)))) Atât!
Mulțimea s-a animat brusc când Federica a fost acompaniată în prezentarea show-ului de Gerri Scotti. Mă întorc către italianca de lângă mine și o întreb dacă cei doi sunt faimoși în Italia. Super famosi!!! și-mi explică care ce emisiuni prezintă. Bună treabă, deci!
Hai că până aici, a fost cum a fost. Dar ce a urmat, în ciuda pauzelor de publicitate și a sunetului care putea fi puțin mai tare, a fost mult peste așteptările mele! Timp de două ore, pe gheață și-au făcut apariția nume sonore ale patinajului, precum Carolina Kostner și Stephane Lambiel.
Încă un filmuleț:
A fost prima dată când am văzut patinaj de asemenea nivel, live, și am rămas impresionată de senzația diferită pe care ți-o dă versus o filmare. La asta, mai adaug o muzică foarte bine aleasă, cu soliști de operă și pop live, cu orchestră, dirijor, cor, lumini și imagini care se proiectau în funcție de tema aleasă (gheață vs foc și lumea visului), totul într-un cadru atât de aparte precum incinta unui amfiteatru roman, într-o seară călduță. Trag linie și mă uit la rezultat: o seară excelentă, la care nu mă așteptam (poate de aici și impactul mult mai mare), un spectacol live cum nu cred că am mai văzut până acum și o amintire la care mă voi întoarce cu multă plăcere de acum înainte. Aceasta a fost Opera Pop on Ice, despre care tocmai am aflat că se ține în fiecare an, la Verona. Așadar, majoritatea așteptau evenimentul de ceva vreme. Noi am nimerit aici fără un plan făcut în prealabil, așa că, din fericire, din lista de atracții și recomandări în acest oraș, am făcut o bifă în dreptul liniei spectacol în Arena din Verona.
Poze făcute de mine cu telefonul, pentru că nu luasem aparatul la operă…:(
Finalul:
Read More