Dragă Herculane,

dragă stațiune dragă, să știi că nici un alt loc din lumea asta, nu mă poate răscoli mai tare decât o faci tu…am nod în gât și sentimente amestecate de fiecare dată când vin în vizită la tine.

Ne-am reîntâlnit weekendul acesta. Am fost bucuroasă că m-am alăturat unor prieteni aflați acolo cu ocazia Petzl RocTrip, căruia i-ai fost gazdă în acest an și care a adunat pasionați de cățărat din Europa (printre care și prietenul meu).  Ce bucurie să mai vezi și fețe tinere animând stațiunea, pentru că, în rest, doar turismul social din hoteluri învechite, mai funcționează, și acela cu un picior în groapă…

M-am plimbat din nou pe străzi și ca de fiecare dată, te-am revăzut cu ochii minții cum erai odinioară. Dezvoltarea în perioadă romană, apoi lumea bună a Europei secolului XIX care te considera una din perlele bătrânului continent, ba chiar o și vedeam pe Sissi trecând în trăsură. Prin ochii mei, totul era din nou viu, luminos, clădirile redeveneau ce au fost odată…Lumea împânzea străzile, oamenii se bucurau de efectele benefice ale hidroterapiei, de natură, de o stațiune frumoasă. Câte ne-ai lăsat moștenire! Și în ce stadiu se află acum! îmi vin în minte o sumedenie de adjective la adresa noastră, dar mă abțin…ce rezolv? mă revolt aici, virtual, și nu văd o cale prin care aș putea contribui la oprirea acestui dezastru început după Revoluție.

România deține o treime din izvoarele termale și minerale ale Europei. O adevărată comoară! Ei și? ce facem cu ea? câteva bazine de 1m pe 1m, în care se înghesuie zeci de oameni…Puține sunt amenajate, și acelea doar așa, sumar. Fără un plan, fără o strategie, fără o viziune și o integrare într-un proiect turistic funcțional.  Ne batem joc, nu apreciem, distrugem și ne plângem că nu-i, că n-am.

Mă uit în jur: clădiri frumoase, natură din belșug (Parcul Național Domogled- Valea Cernei), ape termale cu o reală valoare terapeutică. Câte activități s-ar putea derula  plecând de aici, ce potențial turistic, câte idei îmi zburdă prin minte…de ce nu facem, de ce nu putem? Și îmi continui plimbarea, cu gândurile venind zeci în minte, cu idei care vin într-un ritm nebunesc…Brusc sunt readusă la realitate: ne aflăm în fața clădirii Băilor Neptun, iar pe lângă noi trece o familie. Mama, tata, un copil de vreo 4-5 ani, bunica, o mătușă. Tatăl se întoarce înspre clădire (noi la câțiva pași, familia-i alături) și își suflă nasul în modul cel mai natural (să mă scuzi), prin blocarea unei nări și scoaterea directă și puternică a secreției mucoase (mă scuzați, din nou) direct pe jos, în văzul nostru și fără cel mai mic respect față de, măcar, familia sa. Și atunci am avut momentul acela de declic. Am fost smulsă din lumea mea cu planuri și idei, și readusă cu picioarele pe pământ de niște….muci! Pentru că în secunda doi, parcă totul s-a legat și m-a dus înspre un singur cuvânt: EDUCAȚIE. De aici poate ar trebui să începem, nu? Și aici nu mă mai mă leg de drumul spre incultură pe care pășim vertiginos ca societate ( ”Ignoranța este putere” -pentru cei aflați la conducere), ci de nevoia de a ne reîntoarce la valorile de bază: educație în privința comportamentului în societate, despre cel în și față de natură, despre respectul pe care ar trebui să-l arătăm oamenilor și mediului care ne înconjoară, despre ce am primit, ce facem cu darul și ce lăsăm mai departe. Mai am și eu atâtea de îmbunătățit, la educația civică, cel puțin! Știu că discuția e mult mai amplă și chiar nu vreau să mă lungesc, dar să știi că până la urmă, și pe acei oameni care și-au urmat propriile interese în detrimentul tău, dragă stațiune, tot de lipsă de educație și respect, îi învinovățesc! Cum poți să dai o lege care spune că atâta timp cât nu reintegrați clădirile în circuitul turistic, sunteți scutiți de impozite??? Nu trebuie să termini dreptul sau școli înalte ca să-ți dai seama cât de aberantă poate fi această situație.Gata, nodul în gât se transformă în revoltă. Ei na, și ce dacă mă revolt? Mare lucru! Ce rezultat are revolta mea? ZERO. NIMIC. Am rezolvat ceva? Nu! Dar mai dureroasă mi s-ar părea indiferența…

Pășesc mai departe, deci. Uite, în dreapta statuii lui Hercule, sunt vechile băi Apollo. E precizat chiar de indicatoare. Spre Apollo I și II. Paragină totală. Abandon. Îmi fuge gândul la Ungaria, care nu are nici pe departe bogăția și diversitatea geografică a României și care și-a creat în jurul apelor termale, un business de succes în lumea turismului. Păi ce SPA-uri am putea face aici, ce amenajări, turism tot timpul anului, indiferent de vreme! Hai, bine ai revenit, nod în gât!

Așa că, dragă stațiune, am fost, am văzut, m-am revoltat. Rămân cu tristețe, cu frustrare, cu revolta interioară și cea așternută pe această foaie virtuală. Cu nimic altceva. Ca mine, mii…și ce folos? CE FOLOS???
Aș vrea să-ți fac promisiuni, dragă Herculane, dar nu aș vrea să te dezamăgesc…dacă ar fi o cale, o ieșire…să fie oare?

O să mă încăpățânez să revin…

Oana

Herculane 2014:

P.S. Mi-am amintit de acest reportaj făcut de echipa România, te iubesc! Vă invit să-i acordați 12 minute….

[google-map-v3 shortcodeid=”02319c18ba” width=”600″ height=”350″ zoom=”12″ maptype=”roadmap” mapalign=”center” directionhint=”false” language=”default” poweredby=”false” maptypecontrol=”true” pancontrol=”true” zoomcontrol=”true” scalecontrol=”true” streetviewcontrol=”true” scrollwheelcontrol=”false” draggable=”true” tiltfourtyfive=”false” enablegeolocationmarker=”false” enablemarkerclustering=”false” addmarkermashup=”false” addmarkermashupbubble=”true” addmarkerlist=”Baile Herculane, Romania{}1-default.png” bubbleautopan=”true” distanceunits=”miles” showbike=”false” showtraffic=”false” showpanoramio=”false”]