Navigation Menu
Legătura mea cu franceza și Franța

Legătura mea cu franceza și Franța

on 2 Nov 2014 in *Din lumea mea, Franța | 4 comments

Început de clasa a doua, toamna lui ’91, în scara blocului din Simeria. Plânsete, țipete și smiorcăieli. Adică eu. Foloseam această strategie în încercarea de a o convinge pe mama să nu mă trimită la ore de franceză în particular, pentru că oricum făceam la școală și nu prea avem eu chef de extra activități; tactica mai fusese aplicată deja, iar rezultatele fuseseră bune, deci mergeam la sigur; în felul acesta scăpasem de vioară, pian și înot la bazinul din Hunedoara. Buuun, deci pe scara blocului, rula un mini circ, mai ales că mama părea de data asta de neînduplecat. Ies vecinii, ce faceți doamnă, omorâți copilu’ ? Copilul care face ochi mari de Bambi disperată, poate, poate, pică ceva sau cineva… Mama, fermă pe poziție, cu atitudine de stai să văd și eu dacă se moare de la ore de franceză.

Paris

Pe vremea aceea, într-un orășel de provincie, nu prea erau la modă activitățile acestea extra școlare, așa că îndârjirea ei nu prea era larg înțeleasă. Îmi desprinde degetele care se lipiseră de grilajul scării, mă ia pe sus și în 5 minute, eram la biroul profesoarei. Acesta a fost începutul (merci, maman!). După acest episod dramatic, datorită profesoarei și a ceea ce mă învăța, mi-am schimbat atitudinea complet. Ajunsesem chiar, atunci când era rost de ceva amenințare cu pedepse, să mi se spună că ai grijă că dacă mai faci x sau continui y, nu mai ai voie la franceză. Pac, punct sensibil descoperit, mă potoleam instantaneu.

Și prin intermediul limbii franceze, am început să descopăr și Franța. Vă amintiți, poate, cei care ați studiat-o, de manualele cu textele în care se povestea de Paris, de atracțiile turistice, de obiceiuri și sărbători, de 14 iulie, de geografia și istoria Franței. După ce, din cauza sportului, muzicii, desenului îmi distrusesem mediile în generală, iar la celelalte materii eram în limitele normalității, m-am hotărât mai mult ca niciodată, că franceza should be my thing. Am intrat la intensiv franceză la liceu, am avut mulți profesori, pe diverse specializări ale francezei, nume care au făcut istorie, pe această parte, în Deva; DALF tot atunci, o parte din specializarea de la facultate tot pe partea aceasta, master în Franța, jobul tot în legătură cu franceza.

Îmi amintesc un episod din liceu, care mi-a rămas în minte, așa ca o palmă fictivă, dată finuț și diplomat, menită desigur, să mă aducă cu picioarele pe pământ. Mă duc la testare de franceză la o super profă, cu dorința de a intra în cercul elevilor pe care ea îi pregătește în particular, hotărâtă să reușesc. Știam că respectiva profesoară nu lua pe oricine, adică lucra doar cu cei cu pregătire temeinică și super buni, adică, ce mai, juca în altă ligă față de cea în care jucasem eu până atunci… Helloooo, dar nu mă cunoaște încă pe mine!?! Îmi imaginam cum o dau pe spate, cum încep să-i înșir câte știu, și cum mă pregătesc eu de când eram mică la franceză și bla bla….Cu atitudinea asta mi-am făcut introducerea, ba chiar cred că am și început să turui că vai ce bună sunt, ca să o conving, vezi Doamne, din start, că eu sunt elevul pe care-l aștepta de o viață :))). Eh, eh, vă dați seama ce pradă ușoară, o naivă de 16 ani, care se credea buricul Pământului. M-a lăsat să vorbesc și să mă laud, în voie. Se uita doar cu o atitudine foarte liniștită la mine. Începem testarea: 10 verbe de scris la o singura persoană, un singur mod, un singur timp. Atât! Câteva rânduri, sub 50 de cuvinte în total. 5 minute mai târziu, nota finală 1,25.  M-a privit și m-a întrebat la fel de suav, Ei, cum e, Oana? Oana nu mai era…cel puțin nu cea care îi intrase cu 10 minute în urmă, în casă. Mă simțeam umilită și proastă, în același timp. Bine, verbele pe care mi le dăduse, erau din categoria, moudre și coudre (pentru cunoscători) la perfectul simplu și subjonctivul imperfect, combinat cu ecuații cu două necunoscute, la care se aplica și Teorema lui Thales. Dar eu am cerut-o, nu? Spre marea mea surprindere, în ciuda rezultatului, mi-a spus că începem de săptămâna viitoare. Am plecat de acolo ca un câine bătut, dar hotărâtă să le cuceresc în timp: și franceza, și pe profă, care mi-a deschis ușa și mi-a arătat că jocul era deja la un alt nivel. Pe lângă lecția de modestie pe care am primit-o atunci, mi-a rămas în minte, altceva, la fel de important: când încep să mă simt din nou foarte bună la ceva, înseamnă că trebuie să schimb mediul imediat, pentru că, garantat în apropiere, sunt diverse contexte cu oameni care pot să-mi arate că mai am multe de învățat, că totul poate fi dus la un alt nivel și că doar așa pot evolua. De aceea caut medii cu oameni în fața cărora să fiu dezarmată la început, să mă simt mică, iar apoi, treptat, să cuceresc cât mai mult teritoriu, ca după un anumit timp să deschid o altă ușă și să o iau de la capăt.

În Franța, am ajuns prima dată în vara lui 2000. Comuna de unde sunt eu, e înfrățită cu o comună din Basse-Normandie, încă din ’90, iar datorită acestei legături, am avut șansa să ajung prima dată la Paris și să vizitez acel colț de Franța. Emoțiile primei întâlniri cu o țară, civilizație și cultură pe care le admiri de zece ani, merită o abordare mai amănunțită, așa că rămâne pe altădată. Spre marea mea bucurie, în luna noiembrie a aceluiași an, mergeam cu liceul în schimb școlar, în departament des Deux- Sèvres, Niort, apoi La Rochelle și iar o tură de Paris. Acum poate părea ceva banal, dar pe atunci încă era nebunia cu vizele, control vamal, nu erau la modă low cost-urile, așa că nu era așa la îndemână să ajungi pe acolo, tocmai de aceea bucuria era enormă!

Apoi a urmat din nou o pauză de 6 ani, la care aveam să-i pun stop, cu un an petrecut în Rhônes-Alpes, în Chambéry la master și pe la Vallée de la Maurienne, în stagiu. Din septembrie până în septembrie al anului următor, un an frumos, în care am cunoscut oameni minunați, cu prietenii care rezistă și acum, în ciuda distanței. Acel an a fost cireașa de pe tort, un an în care am descoperit partea aceea a Franței cu tot ceea ce înseamnă ea, mai bine decât o puteam face ca simplu turist, și asta cu ajutorul prietenilor. Să nu vă spun câte cuvinte mi-am adăugat la vocabular, dintr-acelea pe care nu le găsești în manualele de pe la noi…:). Stațiunile de schi din zonă, Lyon, Grenoble și celelalte orășele, au fost luate la pas. Vacanța din februarie, cu Iulia, la Paris; cea din mai, cu Roxana și Iulia, în sudul Franței, cea din septembrie din nou, spre sud, de data aceasta cu familia…ehhhhh, ce nebunie! ce frumos! clar va trebui să revin cu detalii și mai ales cu poze! După repatriere, vizitele spre prietenii mei din aceea zonă au devenit o obișnuință. Ba chiar, au venit și ei să le arăt o parte din frumoasa noastră țărișoară. Mai o delegație, un city-break la Paris, o vacanță la schi (hmmmm, încă mai am muuultt de lucrat acolo) și legătura cu Franța e acolo. Toată Franța e un model pentru turism, orice detaliu e pus în evidență, totul e structurat și organizat astfel încât să aducă un plus-valoare la potențialul turistic. Am revenit în Franța de multe ori, dar cam în aceleași zone. Visul meu este să o văd pe toată, departament cu departament. Dar așa pe îndelete, să pot savura tot ceea ce are mai bun de oferit și să-mi clădesc amintiri demne de madeleines cu ceai…

    4 Comments

  1. Interesanta legatura ta cu Franta si limba franceza. Ai fost foarte norocoasa sa ajungi in Franta in anul 2000, sa mergi la schimb scolar cu liceul si mai ales chiar sa iti placa limba franceza :). E hulita de multi elevi si nu este chiar usoara.

    La mine a fost invers. Daca ar fi pus poze cu Paris in manualul de matematica, mai mult ca sigur as fi descoperit mai usor Franta. La vremea respectiva consideram ca limba franceza, alaturi de alte discipline umaniste, ar putea fi scoase din programa scolara. Probabil de aceea rar dadeam pe la orele de acest fel :)).
    Am ajuns sa locuiesc in Franta absolut intamplator, datorita sotului, si sa invat franceza mai mult de nevoie.
    Astazi chiar pot spune ca le indragesc pe amandoua, si tara si limba :).

    • Eeeee, vezi Larisa, franceza si-a gasit locul in viata ta pana la urma! Cat despre matematici, doar in generala am fost prieteni, apoi ne-am despartit prieteneste pt totdeauna! As putea sa zic, din pacate, totusi…

  2. Am citit cu placere acest post !

    Franta este si tara mea de adoptie, iar Parisul, locul in care m-am nascut a doua oara. Locuiesc de 2 ani in cel mai frumos oras din lume, in mijlocul Cartierului Latin. Este un sentiment care nu poate fi transpus in cuvinte.

    Cu drag,
    de la Paris

    • Bine ai venit, Ana Maria! Ma bucur ca ti-a placut! Salutari Parisului din partea mea!

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te

Primește fiecare articol direct pe email.