Navigation Menu
Eu și schiul

Eu și schiul

on 31 Jan 2015 in *Din lumea mea, Franța | 0 comments

Dat fiind faptul că suntem în plin sezon dedicat sporturilor de iarnă, iar lumea pasionată de schi se bucură de pârtii, m-am gândit că ar fi bine să vă spun cam în ce relații sunt eu cu acest sport, asta înainte de a povesti despre vacanța în Austria; nu de alta, dar ca să-mi înțelegeți mai bine unele alegeri.

Apus peste Alpi

Apus peste Alpi

Așa….alegeri! cam de aici a plecat și istoria mea cu schiul, de fapt, ca o derivată a unei alegeri. Dar să vă povestesc. În anul 4 de facultate, am aplicat pentru o bursă Erasmus. Eram la Geografie, știam franceză, mă pasiona tot ce ține de Franța, precum ați aflat și de aici, așadar era normal pentru mine ca ea să fie pe primul loc în topul preferințelor mele. Și Franța a fost! Pasul doi era alegerea unei universități; aveam ca și opțiuni, trei orașe diferite ale Franței, atât ca și regiune, cât și ca stil, și mai ales, ca oferte de master.

– la Nisa, puteam să merg la un master care avea în prim plan Meteorolgia, pentru șase luni

-la Chambery se oferea un master pe Amenajare teritorială montană, iar durata era de un an

-la Strasbourg era ceva pe Geologie, tot pentru un an

Acum, inima îmi spunea să aleg Nisa; cum ar fi să locuiesc într-un oraș la mare! wow!!! și în sudul Franței! perspectiva mă încânta foarte mult! cu Meteorologia mă împăcam binișor, adică era ceva ce aș fi putut studia mai în profunzime, mai ales de dragul Nisei. 🙂 Dar erau doar șase luni…iar eu voiam neapărat un an! Doar așteptasem toată facultatea să vină momentul să pot aplica pentru un master prin Erasmus! Strasbourg a pierdut din start: nu-mi plăcea Geologia și pace! Așa că a rămas Chambery… un oraș pe care a trebuit să-l caut pe hartă ca să pot să-mi dau seama mai bine unde e. Mult mai puțin cunoscut decât Nisa și Strasbourg, dar care m-a convins prin programa masterului. Era vorba să studiem (atât cât se putea învăța în două semestre) amenajare teritorială montană, cu focus pe amenajarea stațiunilor de munte (amplasare și echipare, turism, contabilitate etc) , cam tot ceea ce ar trebui să știi astfel încât să fii pregătit să iei un job în cadrul unei societăți sau primării, care se ocupă de stațiunea respectivă. Pentru că la francezi, schiul e treabă serioasă, nu glumă și dacă vrei un job bun în domeniu, e bine să vii și cu studii la dosar și mai ales, în cap.

Așa că, mă și gândeam eu, în naivitatea acelor vremuri, că ce tare ar fi să mă duc, să învăț tot ce se poate și să mă întorc pregătită la nivel de teorie, să pun umărul la relansarea stațiunilor din România! vai, și cum îmi curgeau ideile….râuri, râuri! (mda, după cum probabil v-ați prins, nu s-a întâmpla asta :), dar nu regret) Bun, deci Chambery să fie!

Și ca să mă întorc de la ideea inițială, printre materii s-au strecurat și două care m-au surprins: schi alpin și schi de fond. Teorie și practică. Practică?!? dar eu sunt praf la sport: de câte ori, am ratat premiul întâi pentru că la sport (și muzică, și desen) abia scoteam un șapte/opt? de suficiente ori! Așșșș, nu aveam ce să fac. Așa că mi-am luat un echipament oarecare (nu am investit mult, convinsă că nu are rost, doar nu o să mai fac chestia asta după, nu?), și m-am prezentat la partea practică a cursului. Parte care s-a desfășurat timp de mai multe zile, răspândite de-a lungul câtorva săptămâni, iar ca locații au fost mai multe stațiuni din zona Maurienne, Tarentaise, Hautes-Alpes, ba chiar  Elveția.

Prima și prima dată când mi-am pus schiurile în picioare (de-adevăratelea, dintr-alea pe măsura mea, nu pe la vreo 10 ani, când le-am luat pe-ale lui tata și mi-am dat drumul cu ele pe deal la Răpolțel- de două ori cât mine ca mărime, vă imaginați ce a ieșit) a fost la Montgenevre.  Eram patru fete (eu singura străină- de fapt am fost singura străină din clasă pe toată durata masterului) care nu mai schiaserăm până atunci. Iar școala generoasă și cu planuri mari pentru noi,  s-a ocupat să avem monitori de schi care să ne învețe meserie.  Și am început, noi patru, normal…unde altundeva, decât cu picimea de 3-4-5 ani în jurul nostru. Vă dați seama ce amuzament pe copii când vedeau ce praf suntem și cum ne culegeam una pe cealaltă de pe jos. Eiiii, mai cu o căzătură, mai cu râs, mai cu plâns, a trecut ziua, iar la final reușeam să stau în picioare pe schiuri, să merg în chasse-neige -plug- ba chiar, mă mai hazardam și la câteva cristiane laaaargi, care nu tot timpul se terminau în picioare…sau pe pârtie…sau amândouă! 😉 Era finalul anului 2006 (de reținut data, pentru că vom avea nevoie de ea la partea de concluzii).

Ehhhh, inițierea era deja făcută, așa că profesorul îndrumător, în tura următoare, ne-a dus pe toți 25 în Tarentaise, ne-a rugat să ne grupăm în funcție de experiență și pricepere, și ne-a dat frâu liber, printr-un ski-pass de o zi, pe unul din cele mai mari domenii schiabile din lume: les Trois Vallees! Punctul de plecare și întoarcere era Meribel, iar sutele de km de pârtie, erau la dispoziția noastră. Măcar de știam să le folosim cum trebuie…. Pentru că după cum v-ați imaginat, din nou, am nimerit noi patru începătoarele, să ne petrecem ziua împreună la schi. Vă dați seama că niciun coleg experimentat nu avea chef să stea după noi, din moment ce avea la dispoziție un ski-pass de o zi și les Trois Vallees la discreție. Și ne-am dus noi, fain-frumos, și pe verzi, și pe albastre, și pe schi, și pe lângă, și încet, și cu viteză (fără intenție, numai că un începător pe gheață, chiar nu e capabil să se oprească la timp și normal). Nici nu mai știu de câte ori ne-au cules de pe jos, alți schiori. Nici nu mai știu de câte ori am zis, gata, până aici! Clar doar o zi de învățat nu mi-a fost suficient! Îmi amintesc și acum când, spre final de zi, sătule de atâta chin, împreună cu colega și prietena mea A., ne-am dat schiurile jos și am pornit la vale, cu ele în spate. Pe de-asupra noastră, trecea telescaunul, de unde se-auzeau din când în când, miștouri aruncate de băieți puși pe distracție, gen hei, fetelor, schiurile se pun în picioare…; eu râdeam cu lacrimi, în timp ce A. le întorcea câte o replică dulce. Ce pot să vă spun e că am scăpat cu viață. 🙂

Cât despre schiul de fond, la La Feclaz- Le Revard…. am fost mai praf! pe ăsta chiar nu-l înțeleg! tot te chinui acolo să aluneci, să prinzi un pic de avânt…să vă mai spun și că abia îmi țineam echilibrul pe schiurile alea așa de înguste? Profesorul de schi de fond, antrenase câțiva ani echipa națională a Franței la acest sport, iar acum se delecta predându-l studenților și celor interesați. Îmi amintesc și acum expresia feței, când venea la mine, fiind clar, cea mai praf din grup, și tot încerca să mă încurajeze, și în același timp să-și explice cum de cineva poate fi atât de anti-talent. Mai ales, că –vii din România, voi ar cam trebui să le aveți cu sportul, gimnastică, atletism….-Știți, dom` profesor, cam îmi fac de rușine țara la acest capitol… La un moment-dat, renunțase la explicații și întrebări. Se mai auzea din când în când (mai ales că rămâneam mereu ultima), haaaaiii, România….haaaai, că te pierzi pe aici, prin pădure….Nadia, iar a rămas în spate? :))) Da, rușinos moment! (încă unul)

Teoria cu practica, puse cap la cap, m-au ajutat să trec cursul. Și pe când credeam că eu și schiul ne-am despărțit pentru totdeauna…viața ne-a făcut să ne întâlnim de mai multe ori….poate de prea multe! :)) Și asta pentru că după master, am rămas cu mulți prieteni care și-au găsit joburi în diverse stațiuni de schi, și pe care i-am vizitat în câteva rânduri, după ce experiența mea cu masterul s-a încheiat. Și ce altceva poți să faci, dacă te duci iarna, în vizită la prietenii care stau în Alpi? ia să vedem, ghiciți? pe lângă fondue, raclette, tartiflette, vinuri etc etc, mai facem și schi! da, schi! Doamne, câtă răbdare pot să aibă cu mine, oamenii ăștia! Bine, între timp, nu mai sunt chiar așa de praf. Mă descurc mai bine, mai ales dacă e zăpada proaspătă. Și tot între timp, am ajuns să merg cu grupuri de prieteni de aici, la schi. Dar, ca să fim lămuriți, cam ce fac eu, nu se numește schiat (zic eu). Iar principala problemă nu vine de la faptul că nu am înțeles teoria, ori că nu știu să o aplic, ci de altundeva: frica de viteză. Când simt că sunt pe cale să prind viteză, mă opresc! În picioare, controlat. Dar mă opresc! Mai sunt încă persoane care încearcă să-mi explice noțiuni. Le ascult răbdătoare, doar că, dacă stau să socotesc, am cam fost la al opt-lea sezon de schi acum, cam știu teoria (vă ziceam că trebuie să reținem anul în care am început, nu?) și totuși rezultatele sunt slăbuțe, tocmai din pricina fricii de viteză.

Știu că ar fi fost cool să zic acum ce muuullltttt îmi place schiul, să râd că ninge, să sar într-un picior că mă duc la munte, să plâng când apar ghioceii, începând numărătoarea inversă până când se va da startul unui nou sezon. Dar ar fi doar minciuni. Pot să spun în schimb, că în ciuda lipsei mele de perfomanță, nu-mi displace să fiu pe schiuri, pentru câteva zile pe sezon și în ritmul meu. Voi continua să mă urc pe schiuri, dar fără așteptări, fără tam-tam, fără să simt bucuria aceea enorma pe care o am atunci când mă duc undeva la căldură, soare, mare. Mi-am luat și echipament mai bun. Vreau să continui, dar my way.  Și cine știe, ce va aduce viitorul? 🙂


P.S nu am multe poze în care să apar singură, pe schiuri. Așa că evit să le fac publice pe cele în care apar și alții- mai ales din față. Oricum, nu am multe poze la schi, pentru că nu prea cărăm aparatul dupa noi. Vă las doar cu câteva deocamdată, și dacă mai găsesc le adaug pe parcurs.

Feclaz-Revard 2007

Feclaz-Revard 2007

Schi de fond, Feclaz-Revard 2007

Schi de fond, Feclaz-Revard 2007

Aussois

Aussois- 2010

Valea Maurienne

Valea Maurienne

Valea Maurienne

Valea Maurienne

Aiguilles d'Arves

Aiguilles d’Arves

Aiguilles d'Arves

Aiguilles d’Arves

2010

Alpii la apus

Alpii la apus

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te

Primește fiecare articol direct pe email.