Navigation Menu
De ce piuneze și de ce acum?

De ce piuneze și de ce acum?

on 2 Feb 2014 in *Din lumea mea | 0 comments

Călătoresc de când mă știu, e un microb care mi s-a transmis de la părinți și care pentru noi, cei din familie, e un mod normal de a trăi. Nu contează că e aproape sau departe, că e planificat din timp sau apare spontan, avem un dor de ducă constant și ne ard tălpile dacă stăm locului și nu plecăm pe undeva sau nu ne facem planuri să plecăm. În mod cert destinația e importantă, însă energia pe care o primesc când doar mă gândesc că urmează să plec undeva, fie mâine sau peste câteva luni, e de neegalat. Același entuziasm mă apucă (și vă jur că e ceva mai puternic decât mine, pe care nu pot să-l controlez) și atunci când cei din jurul meu își fac planuri de vacanță sau sunt deja întorși si îi provoc la povești să-mi spună tot, dar tot, da?!? despre ce au văzut, mâncat pe acolo.

Ideea cu piunezele a încolțit acum aproape un an. Citesc destule bloguri de călătorii de multă vreme (câteva în mod constant, altele sporadic, dacă e atractiv subiectul) și doar de vreun an, m-am gândit că mi-ar plăcea și mie să împărtășesc virtual experiențele pe care le am, celor pe care nu-i pot întâlni suficient de des ca să le fac capul calendar cu vacanțele, celor cu care nu găsesc suficient timp ca să le povestesc și…. necunoscuților. Ah, necunoscuții…și acolo m-am blocat anul trecut. M-am blocat din teama că nu am neapărat un talent la scris și că aș putea să fiu judecată prea dur. În capul meu, să ai un blog presupunea să ai și un car de talent, să știi să-ti redai ideile asftel încât să-i impresionezi pe ceilalți. Și cum teama de ridicol a fost mai mare decât cea de a povesti călătorii, am omorât proiectul încă de la stadiu de idee, deși m-am tot gândit că dacă aș avea un blog, aș scrie asta și asta, și,și….. Și tot așa până la începutul acestui an, când, aflată în concediul de Revelion, într-o zonă superbă din țara noastră (revin cu detalii într-un alt post) am avut timp să mă gândesc din nou mai serios la cum ar fi dacă ar fi.

Pe drumul de întors acasa, într-o încăpere din casa lui Vlad Dracul din Sighișoara (ce loc mai bun puteam să-mi aleg decât unul care ține turism?) am îndrăznit să dau voce idei mele; așa mai cu sfială, cu teamă față de posibilele reacții ale celor cu care eram la masă, oameni apropiați mie, dar critici prin felul lor, care nu m-ar fi lăsat să încep ceva dacă era peste limita puterilor mele creative. Conta pentru mine punctul lor de vedere, precum și faptul că doi fiind IT-isti, iar al treilea cel mai creativ și talentat om din jurul meu, aveam nevoie de un mic ajutor ca să înțeleg cum funcționează tehnic un blog și cum să-l fac să fie bun, atât ca și conținut, cât și ca imagine. Am lansat întrebarea, așa, într-un mod laș, crezând că păcălesc pe cineva.

– Am o prietena care e pasionată de călătorii și care ar vrea să-și facă blog și…
– Îți faci blog?? Super!!!

Da, planul meu de a masca, a durat fix două secunde, sunt excelentă la chestii dintr-astea, ar trebui să mă vedeți.

Încurajată de reacție și după ce mi-am înșirat motivele, am intrat în detalii. Și cum parcă totul devenea mai clar, am abordat elementul care mă bloca la momentul acela: numele, cum să fie numele?!? nu vroiam ceva care să-mi conțină prenumele sau cuvinte precum călătorii, vacanțe, aventuri, povești etc.
Vroiam ceva simplu, care să țină de mine. Le-am mărturist că-mi place foarte mult să pun piuneze pe hărți electronice, pentru că pe hărțile reale (ador hărțile, dar asta într-un alt episod) nu mă lasă sufletul să o fac. Mi-ar plăcea să fie pioneze.ro. Și să fie așa o hartă unde eu să tot adaug piuneze și lumea când dă click pe o piuneza să meargă la posturile legate de acel loc sau să aibă opțiunea de a merge direct la articolele la zi.

Excelent, din nou! ca și reacție. Buuuuuuuun, așadar alung din minte ideea că un blogger ar trebui să scrie ca și cum ar fi membru al Academiei Române și mă pun pe treabă.

 Orice proiect bun începe cu o schiță pe măsură  :)

Orice proiect bun începe cu o schiță pe măsură 🙂

De la pioneze la piuneze a fost un pas, cerut de gramatică și de o prietenă citită și deșteaptă care a fost suficient de vigilentă astfel încât să nu ma lase să pornesc cu stângul în lumea virtuală. Pentru că da, sunt genul acela de ardelean, care vorbește cu pioneze, trepți etc și care distruge conjugarea verbului a ieși ca majoritatea din regiunea de unde vin eu.


Și iată-mă așadar la prima postare, după o lună de stabilit diverse chestii tehnice, sunt gata de lansare! (na, că am făcut și-o rimă)

Să ne bucurăm și să mă pun pe povestit, zic!

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te

Primește fiecare articol direct pe email.