Casa Mila trebuie să fie pe lista voastră de Barcelona!

După cum am văzut în sondajul pe care-l fac în această perioadă, mulți dintre voi vă îndreptați vara aceasta spre Barcelona. O alegere minunată de vacanță, unde poți îmbina plaja și marea cu vizitarea orașului și a obiectivelor sale turistice. M-am întors cu gândul la plimbările mele prin Barcelona și mi-am amintit cu plăcere de vizita făcută la Casa Mila. Pentru cei care-și adaugă pe hartă o piuneză în acest frumos oraș, neapărat să aveți și acest obiectiv pe listă!

Casa Mila e o clădire așezată la intersecția dintre Carré de Provenca și Passeig de Gracia, ultimul considerat acum un secol, cel mai elegant bulevard din oraș. Tocmai de aceea, omul de afaceri Pere Mila i Camps și-a comandat casa, tocmai în această zonă, întrucât era o adevărată competiție între bogații acelor vremuri de a avea locuințe moderne, în zone cât mai bine văzute. Iar acest Mila i-a încredințat proiectul lui Gaudi însuși, care avea să materializeze, și aici, imaginația sa bogată.La terminarea casei, în 1912, aceasta nu a fost atât de apreciată precum în zilele noastre, mai cu seamă din cauza faptului că s-a folosit o cantitate foarte mare de piatră/ calcar, care i-a atras și denumirea de La Pedrera (carieră de piatră). Acum, casa este văzută ca apogeul geniului creator al lui Gaudi și este specială prin atât de multe caracteristici, date dintr-o îmbinare aparte a arhitecturii cu sculptura. Casa nu are niciun unghi drept, nici o line dreaptă, atât pe exterior cât și pe interior._3050328.jpg

Curtea interioara

În prezent, în această clădire se află o serie de locuințe private, însă și două apartamente deschise vizitelor turiștilor. În aceste spații, parcă am mers înapoi în timp, în Barcelona începutului de secol XX, atmosferă surprinsă atât prin mobilier, cât mai cu seamă prin diverse obiecte ale acelor vremuri: fotografii, haine, accesorii de tot felul, cărți, jucării. Am avut senzația că proprietarii ieșiseră puțin din apartament și ne-au lăsat să-l vizităm, urmând să se reîntoarcă, să-și reia obiceiurile. Frumos!

Cireașa de pe tort e însă terasa de pe acoperiș unde geniul creator al lui Gaudi e cel mai evident reprezentat: hornuri și tuburi de ventilație redate în diverse forme de războinici, bufnițe, forme absurde, sculpturi extravagante, forme ondulate, multe conținând faianță colorată, ceramic, sticlă. Pe lângă designul aparte al acestei terase, de aici am avut o priveliște frumoasă asupra Barcelonei (puțin și asupra Sagradei Familia). Din câte am citit- pentru că din păcate nu am și experimentat dat fiind faptul că am vizitat Casa Mila în martie- în lunile de vară, pe această terasă au loc tot felul de spectacole, târziu în seară. Îmi și imaginez că trebuie să fie tare drăguț! Am găsit detalii pentru cei interesați aici. Cred că o seară caldă de vară, plină cu muzică și voie bună pe o asemenea terasă, nu poate fi uitată ușor!

Tot în cadrul clădirii, în pod, a fost amenajat Espai Gaudi, care după cum sugerează și numele, este dedicat vieții și operelor lui Gaudi. Interiorul podului dă parcă impresia unei catedrale gotice, prin multitudinea de arcade de cărămidă. Aici se pot vedea machete și schițe folosite de Gaudi în munca sa.

În privința biletelor, am găsit Casa Mila ușor peste prețul mediu practicat pentru acest gen de spații de vizită (clădire, muzee, palate). Pe timp de zi este 18€, iar pe timp de noapte, vizită numită The Secret Pedrera, e 30€. Cam mult, după mine, poate că se profită puțin de pe urma renumelui, însă Gaudi merită totuși! Așa că, neapărat, treceți pe acolo! Să-mi ziceți cum a fost!
[google-map-v3 shortcodeid=”8e7b9ed2b5″ width=”600″ height=”350″ zoom=”12″ maptype=”roadmap” mapalign=”center” directionhint=”false” language=”default” poweredby=”false” maptypecontrol=”true” pancontrol=”true” zoomcontrol=”true” scalecontrol=”true” streetviewcontrol=”true” scrollwheelcontrol=”false” draggable=”true” tiltfourtyfive=”false” enablegeolocationmarker=”false” enablemarkerclustering=”false” addmarkermashup=”false” addmarkermashupbubble=”true” addmarkerlist=”Barcelona, Spain{}1-default.png” bubbleautopan=”true” distanceunits=”miles” showbike=”false” showtraffic=”false” showpanoramio=”false”]

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *