Știați că Portugalia are Veneția ei?

…bine, cam mică și fără același farmec, dar totuși așa este cunoscut Aveiro, ca Veneția Portugaliei.

În iunie anul trecut, am fost câteva zile la Porto, la un concert. Am gândit în mod special vacanța cu o zi în plus, ca să includem și o mică vizită în Aveiro. Ca de obicei înainte să merg undeva, m-am documentat, atât despre oraș, cât și despre împrejurimi, și așa am ajuns să pun pe listă și Aveiro.

Aveiro, Veneția Portugaliei
Aveiro, Veneția Portugaliei

Orașul e la aproximativ 80 de km sud față de Porto, așadar, potrivit pentru o vizită de-o zi. Se poate ajunge ușor cu mașina, cu autobuzul, cu trenul. Am ales ultima variantă, pentru că gara Sao Bento era lângă hotelul unde stăteam, iar prețul era acceptabil (aproximativ 11 € un drum- prețurile variază între 3 € și 15 €, în funcție de tren). În general, dacă prețurile și durata călătoriei sunt asemănătoare, tind să aleg trenurile, pentru că nu mă prea împac cu plimbatul cu autobuzul. Din Sao Bento (o clădire foarte frumoasă- o să revin cu detalii în alt post), trenul face un popas în Porto Campanha, principala gară a orașului. Călătoria spre Aveiro durează aproximativ o oră și câteva minute (variază în funcție de tipul de tren), și e tare plăcută! Trenul coboară spre sud urmând pe alocuri linia țărmului, așa că de câteva ori am avut surpriza plăcută să văd cum valurile oceanului se sparg pe plajă.

Deși în iunie, vremea nu a fost bună, cerul a fost cam închis, iar temperatură nu depășea 18 grade. M-a luat puțin prin suprindere (în sensul că am luat pe mine toate hainele din bagaj și parcă tot îmi era frig) dar la cum sunt de date peste cap anotimpurile în ultimii ani, ar cam trebui să mă obișnuiesc.

Pe lângă peisajul dat de ocean, trenul trece și prin câteva localități micuțe, cu case drăguțe, numai bune de studiat (îmi place tare mult să mă plimb, să mă uit la case și să-mi închipui povești despre oamenii care stau acolo).

Odată ajunși în Aveiro, am pornit pe jos spre zona cu canalele. Orașul nu e mare, aproximativ 70.000 de locuitori, clădirile dinspre gară spre centru, nu mi-au atras atenția cu nimic deosebit, în schimb mi-a plăcut foarte mult pavajul trotuarelor, cu tot felul de forme, desene, soare, valuri, pescăruși.

De la gară până în zona cu canalele, pe jos, durează aproximativ 15 minute. Plimbarea a fost numai bună ca să mai studiez străzile orașului și vitrinele magazinelor care sunt atât de simple, unele dându-mi impresia că au rămas undeva prin anii 70.

Unul din magazinele despre care va vorbeam
Unul din magazinele despre care vă vorbeam

Când am ajuns, din păcate, ploaia se întețise, așa că am decis să căutăm repede un loc să mâncăm, desigur cu specific pescăresc (în Portugalia, în cazul meu, nicio masă fără pește…e cel mai bun pe care l-am mâncat în Europa).

Deși eram între orele de masă, după ce am dat o tură a pieței Largo da Praca do Peixe, am zis să alegem O Legado da Ria. Și cred că e una din cele mai bune alegeri la nimereală pe care le-am făcut vreodată ! La început ne-au privit un pic suspect, și ei pe noi, și noi pe ei, pentru că deh, eram singurii clienți din tot localul. După ce am întrebat dacă putem servi masa, foarte drăguț, ne-au poftit pe o terasă închisă ca spațiu, dar plină de lumină. După vreo oră în care am fost tot singuri, și na, ni se părea un pic ciudat, am aflat și de ce: restaurantul era închis (de altfel, o practică des întâlnită în Portugalia) între orele obișnuite de masă (era după oră 15). Dar totuși au fost foarte drăguți și ne-au servit, și tare bine au făcut! că să revin la partea cu cea mai bună alegere la nimereală, la O Legado da Ria  am mâncat cel mai delicios platou cu pește și fructe de mare, la un preț destul de bun.  Nu mă pot abține să nu vi-l arăt:

Platou cu pește la O Legado da Ria
Platou cu pește la O Legado da Ria
Intrarea de la restaurant, să nu-l ratați dacă ajungeți în zonă
Intrarea de la restaurant, să nu-l ratați dacă ajungeți în zonă

După ce am terminat cu masa, ploaia s-a mai domolit așa că am putut să admir ceea ce am și căutat în Aveiro : canalele și bărcuțele cu scene colorate. Le-am regăsit pe Ria de Aveiro, trase la mal, fără turiști, din cauza ploii. În portugheză se numesc moliceiros, și erau folosite în trecut la pescuit și adunatul algelor de pe fundul lagunei. Acum sunt mai mult folosite în scop turistic. Ce e particular în cazul acestor bărcuțe, e faptul că au desene, în culori vii, unele cu motive tradiționale, ce redau scene din viața de familie portugheză, scene cu tematică religioasă, istorică sau pur și simplu, scene inspirate din filme, emisiuni sau fotbal). Acest mod de exprimare ce ține de arta populară a localnicilor atrage tot mai mulți turiști, în oraș având loc chiar și festivaluri dedicate bărcilor. Festivalul cel mai important, în 2014, va avea loc în luna iulie, de-a lungul întregii luni. Așadar, dacă va gândiți să vizitați Portugalia anul acesta, poate includeți în planurile voastre și o vizită la Aveiro.

Moliceiros
Moliceiros

Îmi pare rău că noi nu am reușit din cauza vremii să facem o excursie cu barcă și să ieșim să admirăm laguna. Din același motiv, nu ne-am bucurat nici de zona cu plajă, despre care am citit că e foarte frumoasă. Rămâne pe o data viitoare!

Dacă ajungeți la Aveiro, nu ratați nici desertul lor tradițional : ovos moles de Aveiro, pe bază de ouă și zahăr. Din păcate nu am poză, dar dacă doriți să aflați mai multe, vă recomand să mergeți aici.

La întoarcere, am admirat frumoasa gară veche din Aveiro, aflată în imediata vecinătate a celei noi, împodobită cu faimoasele azulejos, plăci de ceramică subțire care sunt folosite la decorarea pereților. Tematica folosită în arta azulejos e variată, de la simple motive geometrice sau vegetale, la teme istorice, religioase, inspirate din mitologie etc.

Frumoasa gară veche din Aveiro
Frumoasa gară veche din Aveiro

Aveiro e frumos însă ar trebui domolite așteptările, în sensul că atunci când am auzit de Veneția Portugaliei, imediat m-am așteptat să văd același peisaj al celebrei lagune. Aș vrea să mă reîntorc într-o zi în Aveiro, să fie soare și să mă bucur de o ieșire cu barca în lagună și de plajele de acolo. Dacă mergeți înainte, să-mi ziceți cum a fost !

[google-map-v3 shortcodeid=”b5738f636e” width=”600″ height=”350″ zoom=”12″ maptype=”roadmap” mapalign=”center” directionhint=”false” language=”default” poweredby=”false” maptypecontrol=”true” pancontrol=”true” zoomcontrol=”true” scalecontrol=”true” streetviewcontrol=”true” scrollwheelcontrol=”false” draggable=”true” tiltfourtyfive=”false” enablegeolocationmarker=”false” enablemarkerclustering=”false” addmarkermashup=”false” addmarkermashupbubble=”true” addmarkerlist=”Aveiro, Portugal{}1-default.png” bubbleautopan=”true” distanceunits=”miles” showbike=”false” showtraffic=”false” showpanoramio=”false”]

 

Read More

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *