Navigation Menu

…te domolești!

Ce mi-am reamintit în prima parte a acestui an e că socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg…Și nu e ca și cum mi-aș fi făcut eu planuri fixe în privința călătoriilor pentru acest an, ci erau mai mult niște idei care să păstreze câteva criterii pe care le am în ultimii ani: să văd locuri noi, să văd țări noi, să nu treacă două-trei luni fără vreo plecare altfel se lasă cu suspin, să gândesc și să fac circuite care îmbină peisaje naturale deosebite cu orașe prin care să-mi tocesc papucii de atâta umblat. A funcționat rețeta în ultimii șase ani, de ce anul acesta să fi fost altfel? De fapt nici nu-mi pusesem întrebarea, acum în retrospectivă gândesc așa…

Asta până a venit martie și vacanța la schi din Italia, gândită ca un road trip frumos cu mașina. Prima dată când plecam doar noi doi cu mașina în vacanță! city-breakurile la Budapesta nu se pun, OK? :))) și evident, nici circuitele făcute în doi cu mașini închiriate prin diverse țări, pentru că…dăăăăhhh, trișam folosind avionul până acolo.

Inițial voiam să ne grupăm în aceeași mașină cu ceilalți prieteni, dar după cum ne-au sfătuit chiar ei (mult mai experimentați pe partea asta de călătorit cu mașina decât noi) nu ne-ar fi încăput lucrurile într-una singura. Am fost sceptică la început, gândindu-mă că eu mă pot lipsi de multe lucruri iar portbagajul oricum are un spațiu destul de generos. Greșit! schiuri, echipamente, bagaje cu haine, vreo două-trei geci de unul, căci jos e primăvară, sus e iarnă, se adună, frate! Mult! Buuun, deci plecăm cu mașina în doi, numai bine mă gândesc- fac un traseu cu opriri care să-mi meargă direct la suflet: Budapesta,  Slovenia, apoi sus la munte, pac-pac schi trei zile, apoi o zi de repaus pentru toți pe la Garda, iar schi două zile (pentru ceilalți, pentru mine doar una, ca să mă plimb brambura și să-mi fac de cap), plecare înapoi cu oprire în Venezia, peștera Postojna din Slovenia, dormit la Balaton, oprit la cofetăria aia mișto din Budapesta. Buuun, facem!

Și oarecum totul a decurs bine, până în penultima zi, când relaxat după o coborâre mai grea și furat de canalele produse de îngheț-dezgheț de final de sezon, Andrei cade în mod absolut banal și-și rupe ligamentele (și lateral și încrucișat). Salvamont, ambulanță, spital, ghips, fior rece când vezi n apeluri pierdute în cinci minute- asta pe scurt! Fix în ziua în care eu rămăsesem în stațiune și fără mașină ca să pot merge la spital într-un alt orășel unde se întâmpla filmul. Norocul cu ajutorul prietenilor- George& Sînziana-mulțumesc încă o dată! La întoarcerea lui Andrei în stațiune, aveam moralul pregătit și sus, așa cum e nevoie într-o astfel de situație pe principiul pățăști și lasă ca va fi bine! Am plecat cu o zi mai repede- cei de la hotel, văzând care e situația au vrut să facă pe din două pierderea costului către booking și mi-au cărat toate bagajele la mașină (foarte, foarte amabili!). Și cum cu piciorul în ghips e greu să faci drumul dintr-una și  doar eu să conduc atâta cale, am făcut Italia- România în trei zile: am căutat repede o cazare în Portoroz, o aveam deja pe cea de la Balaton, am uitat de orice planuri (normal!) avute și am ajuns acasă! Au urmat trei luni de concediu medical, operație, recuperare, redefinit felul de a-ți petrece zilele și weekendurile de la mega-activ la static. Ceva total nou pentru noi, atât de ciudat încât ne luau prin surprindere reacțiile și comportamentul nostru până ne-am obișnuit cu noul status. Iar dacă suferi de wanderlust ca noi, probabil că înțelegi și mai bine la ce mă refer…Dar acum Andrei e foarte bine, iar perioada de stat locului se apropie de final! ne demarăm motoarele așa încetul cu încetul și gândim plecări care să țină cont de (încă) restricțiile de locomoție.

Concluziile după toată această peripeție:

  • niciodată, dar NICIODATĂ nu se pleacă în afara țării fără asigurare. Întotdeauna am plecat înarmați cu așa ceva, în ideea că nu se știe ce se poate întâmpla…căci uite, s-a întâmplat! Asigurarea pe care o avem e de la Allianz, valabila un an de zile, a costat undeva pe la 150 de lei, din care 6 lei erau pentru schi. 6 lei care au compensat sute de euro! Cei de la asigurare s-au comportat exemplar: prompți, comunicativi, proactivi. Recomand!
  • schi în ultima săptămână de sezon (din punct de vedere al zăpezii) e necâștigător! ba prea moale, ba înghețat în valuri la primele ore ale dimineții! Partea bună e totuși că nu prea e lume, așa că nu se formează coadă la urcări.
  • adaptabilitatea și flexibilitatea sunt absolut necesare când pleci la drum. Să fii pregătit să-ți reconfigurezi planurile, să cauți alternative rapide și bune, să fii tolerant și deschis. Musai! Altfel te încarci cu tot felul de supărări și frustrări, care estompează din părțile bune ale călătoriei. Și în toată povestea cu Italia din martie, pe lângă întâmplarea de mai sus , am avut parte de multe chestii faine: am admirat Dolomiții pentru prima dată de aproape, și da, sunt wooow!, am mâncat feluri foarte bune în companie excelentă, am descoperit Garda și mi-a picat cu tronc Sirmione, am văzut Portorozul pe care voiam de mult să-l văd, am stat la o pensiune minunată la Balaton…iar peștera Postojna se va întâmpla altădată sigur că nu e departe, iar prăjitura la cofetăria din Budapesta va fi din partea noastră, G&S, la momentul oportun! 🙂

Back in business soon cu wanderlust pus în practică de-a binelea! Subliniez ca să-mi fie clar :))) și cum nu mai fac socoteli, sunt curioasă ce ofertă va avea târgul pentru mine!

 

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te

Primește fiecare articol direct pe email.