Navigation Menu
Primul zbor cu Qatar Airways și impresii despre aeroportul Hamad, Doha

Primul zbor cu Qatar Airways și impresii despre aeroportul Hamad, Doha

on 31 Jul 2014 in *Organizarea vacanței, ASIA | 2 comments

Pentru că multă lume m-a întrebat cum a fost cu drumul până la destinație, am zis să descriu puțin experiența, ca să pregătesc și mai bine cadrul poveștilor care vor urma.  După cum am zis și aici și aici, am plecat cu microbuzul din Cluj spre aeroportul din Budapesta. Optimus efectuează cursa de la ora 7 dimineața, de lângă hotel Napoca, o cursă plină ochi, dat fiind faptul că se ajunge la o oră bună la Budapesta. Drumul a durat aproximativ opt ore (va dați seama…opt ore pentru 400 km !?!), asta și din cauza că s-au făcut destule opriri, dintre care două lungi, de aproximativ jumătate de oră. Au șoferii locurile lor specifice unde opresc și înțelegerile lor cu patronii restaurantelor respective…în fine ! am ajuns la aeroport cu bine, iar până la zbor mai aveam vreo 3 ore de stat pe acolo. Timpul a trecut destul de repede, am profitat că era prânzul și numai bine am mâncat în incinta aeroportului. Și bine am făcut ! Să vă povestesc!

A fost prima data când am zburat cu Qatar. Eram foarte nerăbdătoare, mai ales că eram influențată de toată reclama din jurul lor și de mirajul companiilor aeriene din Peninsula Arabă.  Cred că am avut așteptări prea mari, pentru că impresia rămasă după zbor nu a fost prea bună. Stewardesele, în general, au fost drăguțe- era și o româncă printre ele care a fost foarte atentă cu noi. Dar, șefa de cabină, să te ferească Sfântul ! O chema Ivana și nu cred că am mai văzut vreodată o acritură că femeia asta, activă pe un asemenea post. Ori era plictisită, ori scârbita de ceea ce făcea, nu știu, însă se vedea clar că nu mai are răbdare cu nimeni și cu nimic. Își dădea ochii peste cap, pufăia, răspundea tăios și fără nici un zâmbet, nici măcar așa forțat. Ea a fost cea care a servit băuturile și deși am primit un meniu cu ceea ce puteam alege, își adusese doar un tip de suc și apă. Așa că, atunci când ne-am pornit să cerem, am auzit numai nu-uri, scurte ca în armată. Mai că nici nu mai îți era sete, numai să o vezi plecată de lângă tine. E adevărat că în meniu este precizat că e posibil ca anumite produse să nu fie disponibile și că își cer scuze pentru asta. Și nu aș fi avut nimic de comentat, dacă după câteva ore, pe același zbor, alte stewardese serveau și sucurile pe care Ivana Turbincă ni le-a refuzat.  Bei ce zice Ivana, nu ce vrei tu, da ? Bun, asta ca asta, trecem peste. În schimb mâncarea a fost groaznică. Și credeți-mă că nu exagerez că sunt eu mofturoasă. Prima dată am cerut felul acela vegetarian, pentru că măîncânta mai mult varianta fără carne. Desigur că…surpriză! nu aveau ! OK, dați-mi altceva…nu mai contează! Nici nu mai știu ce a fost, nu mirosea bine deloc, și era totul îmbibat în ceva sos mult prea condimentat și rău la gust. Am închis la loc și am mâncat doar fructele. Am stat să mă întreb dacă chiar erau vegetarieni printre pasageri?  Până la urmă ai plătit un bilet care a costat câteva frumoase sute de euro și te aștepți ca măcar un zâmbet și o amărâtă de mâncare bună la gust să vină la pachet. Din punctul meu de vedere nu au scuză! Poate vegetarienii au făcut foame pe acel zbor. Cum de altfel aș fi făcut și eu, de-a binelea, dacă nu aș fi mâncat în aeroport la Budapesta și dacă nu aveam rezervele mele de biscuiți.

Gata, ajungem după cinci ore și jumătate, la Doha. Adio, Ivana, să sperăm, pentru totdeauna! E ora 23, iar afară 36 de grade. Mișto, nu ? Nu reușesc să transpir foarte mult că intrăm repede în Hamad, aeroportul cel proaspăt inaugurat unde urma să stăm 7 ore.

Un mic mall, curat și modern, nu am ce să zic. Plin de magazine de firmă, mașini scumpe, iMac-uri puse la dispoziția pasagerilor, locuri de joacă pentru copii, food court drăguț, quiet areas interesant amenajate, aerul condiționat funcționa rezonabil.

Citisem de lounge-urile lor, și ne-am îndreptat să vedem dacă găsim un loc în care să ne petrecem cele 7 ore nocturne, până la avionul de dimineață. Ne apropiam de miezul nopții, iar domnișoara de la ghișeu- și ea româncă- ne-a lăsat să vizităm zona și ne-a spus că până la ora 2 nu se mai făceau intrări. Șase ore costau 45 de dolari, și primeai acces la un bufet cu mâncare și un loc pe un fotoliu. Mă așteptam ca fotoliile să fie mai generoase ca spațiu, dar fiind faptul că urma să stăm în ele x ore. Dar erau doar câteva în care lumea deja  sforăia bine de tot, plus că, cu toată noutatea acestui aeroport, mie lounge-ul acesta mi-a dat senzația de biroul lui JR din Dallas, așa cam de anii 70-80. Așa că nu ne-am mai întors la ora 2 să vedem dacă prindem loc, pentru că nu mi s-a părut că merită banii aceia.  Tot în aeroport, e un hotel de 5 stele, care era rezervat complet (nu că aș fi dat 200 de dolari pe noapte) și lounge-uri pentru ceva membrii cu stele în frunte. Deci nu noi. Buuuun, să mergem să dormim în sleeping room, că citisem și despre ele că există, cel puțin una în fiecare arie a aeroportului. Erau și dintr-acelea separate, însă erau și mixte, pentru familii. Sunt gratuite toate, și cu destul de multe locuri, așa că nu mică mi-a fost mirarea, când pe drumul spre sleeping room, am văzut mulți oameni care au ales să doarmă pe jos sau în zona de joacă a copiilor. Hmmma…..în scurt timp am înțeles de ce! Sălile acestea amenajate pentru dormit erau ocupate în proporție de 15%, iar cele două cauze principale erau aerul condiționat care bătea de zici că erai la Polul Nord și scaunele cele mai incomode din toată lumea (un fel de șezlong curbat, ridicat destul demult de la sol). Să vă băgați undeva McLaren-urile și Tag Heuer-urile care sunt expuse în aeroport, dacă o amărâtă de sală de dormit că lumea, nu ați putut face! Iar Doha are tranzit, nu glumă ! Iar printre cei care aleg să petreacă ore bune între avioane sunt  mulți care preferă această variantă, decât să mai dai câteva sute de euro în plus la avion, să stai mai puțin timp. Deci aici nu vorbim despre oameni, pe care, dacă îi scoți din sleeping room din cauza lipsei de confort, o să decidă să-și cumpere un ceas de câteva mii de euro sau o geantă! Sau și una, și alta, la naiba, să mai treacă de supărarea că au făcut țurțuri de la aerul condiționat. Nu, fraților arabi ! sunt oameni, care după ce își pun toate hainele pe ei (io!!!), în speranța că vor reuși să doarmă în frigul ăla, cu gândul că dacă adorm, nu mai simt chiar așa tot disconfortul, își dau seama după 20 de minute că au înțepenit pe scaunul acela dur, cu aerul care suflă direct în față, și că dacă mai vor să poată să-și miște picioarele, trebuie să părăsească imediat sala. Ceea ce am făcut. Atunci am înțeles de ce dormea lumea în sălile de așteptare, pe jos! Frumos, nu ? Până la urmă, preț de vreo două ore, am prins două locuri în zonele de quiet room, unde am putut să fur puțin somn, pe fotoliile acelea cât de cât confortabile, dar din păcate mult prea puține la număr, pentru traficul care există pe acel aeroport. Puțin somn, ceva plimbare, mâncat (destul de OK, la food court- am folosit cardul, nu am schimbat bani sau plătit cu dolari, net nelimitat- măcar atât !?!) și a trecut și noaptea în aeroportul din Doha. În drum spre poarta de îmbarcare, sute de oameni stăteau pe jos, pe lângă porți, pentru că…surprizăăăă (!) zonele de așteptare de acolo nu erau deschise. Pereții de sticlă lăsau să se vadă faptul că sunt gata, terminate, scaunele pregătite, însă, de ce să se mai obosească să le deschidă?

La întoarcerea din Singapore, asta doar ca să închei subiectul cu aeroportul din Doha, am făcut aceași escală de 7 ore. Cam aceași poveste în mare, doar că acum am mers ață la un quiet area, unde am prins fotolii libere pe care nu le-am mai părăsit până înspre dimineață. M-am bucurat și mirat că la câtă lume era, am reușit să găsim, dar după puțin timp mi-am dat seama (din nou), de ce : era situată fix lângă un spațiu de joacă, cu tobogane, unde, nu exagerez, cred că erau 30 de copii! Nu am plecat la început pentru că mi-am zis că în curând vor obosi și vor adormi, doar era noapte,nu?€Nuuuu!!!, până DI-MI-NEA-ȚA nu s-au oprit ; au zbierat non-stop ! am cedat și am zis că asta este, astea sunt condițiile și nu mă mai mișc de acolo! bine, că măcar am avut un fotoliu confortabil! Pe mine personal, aeroportul din Doha nu mă mai va prinde în grabă în escală pe acolo. În ciuda noutății sale, a iMac-urilor, Tag Heur-urilor și McLaren-urilor…

Vă las cu câteva poze (îmi cer scuze pentru calitatea slabă a acestora, sunt făcute cu telefonul):

Hamad- Doha

În dreapta, la primul etaj, Oryx Lounge Hamad International Airport

    2 Comments

  1. am si eu o singura intrebare. Dar totusi ti-a placut ceva? Mai frumos e Henri Coanda.
    Lasa-ne cu fitele tale.

    • Hai mai Ana, ca am eu multe defecte si puncte la care mai trebuie sa lucrez, dar ca am fite cred ca ar fi printre ultimele chestii pe care le-ai zice despre mine daca m-ai cunoaste sau vedea… :)))

      Imi pare rau daca asta a rezultat pentru tine din parcurgerea textului de mai sus. Dar uite, oamenii sunt diferiti; asa ca si simtim diferit experientele avute. Asa a fost si in cazul meu cu povestea de mai sus: am avut asteptari foarte mari si eram foarte incatata de companie si escala pe care urma sa o facem. E Doha, la naiba, nu Bucuresti- cum ziceai si tu foarte bine. Si tot pentru ca suntem diferiti, mie nu mi-a picat bine cand pe biletul cumparat cu banii mei (nu l-am primit gratuit sau cu sponsorizare :)) o stewardesa s-a comportat lipsit de bun simt si politete (si sa stii ca nu i-am zis nimic pentru ca am ales sa fiu chill). Cat despre escala de acolo, asta a fost experienta mea atunci: era extrem de frig la sleeping room. Oamenii dormeau in afara acelei zone, pe jos…pentru ca era mega aglomerat, nu mai erau locuri de stat si preferau (si si eu) sa nu faca turturi…Acum daca asta e fita pentru tine, eu nu te contrazic. Asta e parerea ta si o respect.

      Raspunsul la intrebarea ta se regaseste si in text: mi-a placut curatenia (mult!), faptul ca era modern si ca avea quiet areas dragute ca si design, mi-a placut zona de food court…

      Si intamplarea face ca la un an si ceva distanta de la povestea de mai sus, am ajuns din nou cu Qatar, in tranzit la Doha- never say never! Am avut parte doar de stewardese romance foarte amabile, iar escala a durat o ora, asa ca doar am alergat de la o poarta la alta si am evitat petrecerea unei nopti acolo. Nu stiu daca intre timp lucrurile s-au mai indreptat.

      Poti eventual, daca doresti, sa ne spui de experienta ta acolo (daca a fost sau dupa ce va fi) si sa facem schimb de impresii. Cel mai important cred ca e cum spunem, pe ce ton si ce etichete atribuim- sa aratam respect in comunicare. O zi frumoasa!

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te

Primește fiecare articol direct pe email.