Navigation Menu
Cazare prin Airbnb

Cazare prin Airbnb

on 4 Feb 2014 in *Organizarea vacanței | 15 comments

…sau ghid de folosire al site-ului, dacă ai chef să-ți găsești cazare bună și ieftină pentru vacanța la care ai început să visezi astăzi, ronțăind creionul, la serviciu…că e februarie și vara bate la ușă :))! (atenție, urmează un post luuuung și  fără poze, dar care v-ar putea ajuta chiar în următoarea călătorie, așa că, haideți, dați-i o șansă!)

Cum în curând intenționez să lansez idei de vacanță, aș vrea să vă povestesc puțin despre Airbnb. Din păcate, am descoperit Airbnb-ul destul de târziu, abia anul trecut, în ciuda faptului că citesc de « rup » blogurile de travel; nu știu ce am făcut, ce n-am făcut,  dar se pare că a trecut informația pe lângă mine sau eu pe lângă ea…!

airbnb

airbnb

Niște prieteni tocmai se întorseseră de la Paris și ca de obicei i-am descusut să aflu cât mai multe despre ieșirea lor. Și așa am aflat că își găsiseră cazare prin Airbnb…hm, mai ziceți o dată… Airbnb ? ia ziceți-mi mai multe de fapt ! Eu îmi găsesc cazări în felurite feluri, felul principal fiind booking-ul, apoi agențiile de turism, site-uri mai micuțe, prietenii.  Airbnb-ul nu era în meniu și după ce am aflat mai multe, mi-am dorit să-l încerc și eu. Așa, de poftă ! și de economii :)…sau poftă de economii ?

Dar să încep cu începtul.

Prin 2007, doi băieți din San Francisco, care nu-și permiteau să plătească chiria apartamentului, și-au pus la dispoziție living-ul pentru cei care, la rândul lor, nu-și permiteau să-și ia o cameră la hotel.  În 2008, li se alătură o a treia persoană, și pornesc împreună site-ul Airbedandbreakfast.com care se va transforma ulterior în Airbnb.com. Afacerea, care își păstrează și acum ideea de la început, aceea că particularii/ persoanele fizice cum se zice la noi, să ofere cazare celor interesați, s-a dezvoltat destul de rapid, astfel încât, la 6 de ani de la lansare, Airbnb e prezent în 192 de țări și peste 33000 de orașe. Conform site-ului lor, 9 milioane de turiști au folosit deja acest sistem de cazare.

Opțiunile de cazare sunt variate : de la un simplu apartament, la castele, vile, cazare într-un avion la sol în Costa Rica de exemplu, ba chiar poți să închiriezi o insulă în Fiji, doar pentru tine, dacă ai,  să-i zicem « timp » și chef . Š

Cum funcționează?

1.  Îți faci cont

De navigat și căutat așa, just for fun, poți să te joci și fără să ai cont pe site. În schimb, dacă te decizi că vrei să închiriezi, atunci e musai să ți-l faci. Un punct în plus la încredere o să primești dacă îți legi profilul de Airbnb la cel de Facebook, așa că să poată vedea domnul proprietar pe mâna cui își va lasa apartamentul.

2.  Începi și-ți cauți cazare în locația care te interesează, perioada și specifici câte persoane sunteți

3.  Alegi tipul de cameră pe care-l vrei : un apartament, o casă întreagă, o cameră într-un apartament caz în care stai, de regulă, și cu proprietarul în casă sau shared room, adică cam stai cu proprietarul nas în nas.

4.  Ai acolo un filtru pentru preț, pe care-l poți folosi să îți stabilești limitele sub care vrei să păstrezi prețul pe noapte

5.  Îți faci o lista cu ce te-ar interesa și compari apartamentele găsite ca să faci cea mai bună alegere.

Aici trebuie să te uiți la locație, la descrierea apartamentului, la poze, la ce facilități oferă, la condiții (câte nopți minime de cazare acceptă, persoane în plus, politica de anulare, check in/check out etc).  Atenție la faptul că Airbnb percepe o anumită taxă, așa că pe lângă calculul pe care îl ai în dreptul apartamentului ales, trebuie să vezi ce scrie imediat sub, dacă include sau exclude taxa Airbnb, ba chiar unele proprietăți includ și o taxa de curățenie.  Partea de amenities se referă la facilitățile pe care le are apartamentul, iar cea cu regulile casei, ei bine, se înțelege…:)Š

Un aspect esențial pentru mine, pe lângă toate detaliile importante amintite mai sus, sunt review-urile turiștilor care au stat deja acolo. Eu aleg un apartament/proprietar care are  măcar vreo zece review-uri la activ, ca să văd cât mai multe păreri.

6.  Te decizi asupra câtorva și începi să contactezi proprietarii via airbnb.

Cei care își pun casele la bătaie pe airbnb sunt aleși cu grijă așa că nu trebuie să va îngrijorați de profilul lor. În schimb, puteți să vă așteptați ca proprietarii, după ce le-ați scris, să vrea să știe mai multe despre voi . Mi se pare normal să-și dorească să-i cunoască puțin mai bine pe cei care le vor folosi locuința.

7.  Vezi răspunsurile, mai analizezi încă o dată și bați palmă (faci plata)

8.  Păstrezi legătura cu proprietarul, vă înțelegeți cum faceți cu cheia, faceți schimb de numere de telefon.

Partea bună e că banii nu ajung de la Airbnb la proprietar decât la o zi de la de la check out. Dacă ajungi acolo și ceva nu e ok, îi suni pe cei de la Airbnb și rezolvă ei situația.  După check out, proprietarul te invită să-i lași un review, iar tu la rândul tău vei primi de la el un review pe contul tău de airbnb, ceea ce-ți va crește ratingul la următoarea închiriere.

Avantajele Airbnb ?

– cazare mai ieftină decât la hotel, în locații care te-ar putea surprinde

– dacă trimiți invite de pe profilul tău prietenilor tăi, ei își fac profil și într-un final își și închiriază, tu vei primi după check out-ul lor, 19 euro în contul airbnb

– dacă prietenii tăi invitați decid să-și pună ei casa la bătaie, tu primești după ce le-a fost închiriată, 75 de euro în contul airbnb

– ai un an la dispoziție să folosești banii primiți în cont atunci când vei face următoarea închiriere via airbnb

Ca și dezavantaj, ce aș putea zice, după părerea mea, e faptul că se percepe un soi de garanție, diferit în funcție de apartament, care se blochează la check in, deci trebuie să o ai pe card, si se deblochează la check out.

Eu am folosit prima dată Airbnb, în octombrie anul trecut, la Londra și a fost tare bine! Voi reveni cu detalii cu altă ocazie, că acum m-am lungit, mi s-a terminat cerneala și risc să adoarmă publicul.

Vă invit să vă jucați puțin pe site, să vedeți ce ați putea găsi pentru destinația pe care o aveți în minte pentru următoarea escapadă !

    15 Comments

  1. Interesant

    • Malina, sper sa-ti foloseasca informatiile de mai sus. Si sa te intorci aici sa-mi spui cum a fost! 🙂

  2. Stiam despre site dar nu l-am folosit niciodata fiindca nu prea am incredere sa locuiesc cu cineva in casa (mai ales fiindca ne-au povestit prieteni ce au fost prin AirBNB experiente nasoale cu proprietarii) iar preturile pe un apartament intreg sau garsoniera sunt cam mari pentru 2 persoane. Cred ca e avantajos in grupuri mari, sa inchiriezi toata casa.

    Oricum voi urmari impresiile tale din Londra 🙂

    • Alice, nici eu nu m-as duce sa locuiesc cu cineva in casa. Noi am luat un apartament intreg. La Londra, am fost trei persoane (a fost si tata cu noi), insa am iesit mult mai bine fata de hotel. O sa scriu in curand si detalii. Multumesc! 🙂

  3. Buna! Am gasit blogul tau (f util de altfel, l am rasfoit putin) cautand info despre airbnb. Tocmai am rezervat prima noapte si apoi am vazut faza cu discountul. Bineinteles ca ma oftic ptr cei 23 de euro(a mai crescut discountul intre timp). Intrebarea mea este: daca fac 2 conturi (ptr a beneficia de acea reducere) cu un singur card se intampla ceva? N-am incercat de frica sa nu primesc vreun bann de la ei.

    • Buna Ana,

      multumesc de apreciere! din pacate nu stiu sa iti dau un raspuns. M-am consultat si cu un coleg in aceasta privinta (el a rezervat mai mult prin airbnb decat mine) si tot nu am ajuns la un raspuns pe care am putea sa ti-l dam si de care sa fim siguri. Poti eventual sa incerci cu un alt card de pe alt cont…?

  4. Stii ce nu am inteles eu?Cand faci o cautare si introduci numarul de persoane,numarul de nopti,primesti o serie de locatii cu diferite preturi.As vrea sa stiu daca e pretul pe noapte sau pe intreaga perioada pentru ca pe sute nu apare

    • Andreea, chiar la prima afisare, cand se deschide atat zona cu imaginile (in stanga ecranului la PC sau site accesat normal, nu prin aplicatie), cat si harta (in dreapta), apare pretul pe noapte. Dupa ce selectezi un apartament si intri pe pagina lui, in stanga ti se face calculul total(pret pe noapte raportat la nr de persoane, cu taxa de curatenie inclusa etc).

  5. Nu prea inteleg cand se blocheaza pe card depozitul de garantie: atunci cand faci rezervarea sau doar la data check-in ului. De asemenea, as vrea sa stiu daca atunci cand faci rezervarea ti se blocheaza pe card intreaga suma pe care trebuie sa o platesti proprietarului (plus comision airbnb), sau doar un avans.

    • Adriana, din experienta mea si din cate imi amintesc, plata catre airbnb se face in momentul in care “gazda“ ti-a confirmat rezervarea (pe loc sau la doua-trezi zile dupa). Garantia este blocata si ea pe card tot in acelasi timp. Proprietarul isi primeste banii doar la 24 de ore dupa check in, tocmai ca se se ofere un interval de timp in care eventualele probleme ar putea fi raportate de turisti catre airbnb.

      • mersi mult!!!

  6. De 2 luni ma lupt sa mi iau banii de la ei ,dar vad ca neseriozitatea persista !!!
    intr-o noapte la ora 3 am fost anuntat ca s-a reziliat unilateral cazarea si…
    Timp pirdut,nervi si nimic pana acum.Reclamatii la banca si astept solutionarea …

    • 🙁 imi pare rau sa aud asta…Pentru mine pana acum, totul a decurs normal in privinta cazarilor si rezervarilor airbnb! Sper sa nu decada ca business si pataniile de acest gen sa ramana exceptii…

    • Unde se fac reclamatii , eu nu am vazut niciun numar de contact.
      Poate sunt superficiala.
      Eu am facut o rezervare in Israel dupa care am anulat-o pentru ca proprietarul stia doar rusa . Mi s-a confirmat de catre airbnb anularea , dupa care am purces iar la o noua cautare si am gasit o noua locatie care-mi place . Dar fiind convinsa ca nu mi-a luat banii din cont fac plata online si mi se spune ca am probleme nu se poate face plata catre ei . In cele din urma mi-a fost alimentat contul si incerc din nou sa fac plata dar nu se poate .Suma care o am de plata este acoperita de cea din cont cu varf si indesat . Li s-a mai intaplat vreunei persoane acest lucru?

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-te

Primește fiecare articol direct pe email.